Azi, pentru a depune o declaraţie s-ar putea să petreci o zi întreagă de la momentul în care primeşti un număr de ordine şi până ce predai efectiv documentele. În timp, e posibil ca timpul de aşteptare la ghişeele din instituţiile publice, respectiv la cele din companiile private să se reducă tot mai mult. Cel puţin acestea sunt asigurările pe care ni le dau conducătorii acestora…
Stres
Perioadele lungi de aşteptare la ghişeele instituţiilor publice, dar şi al companiilor private reprezintă în România anului 2013 unul dintre factorii generatori de stres pentru cetăţenii români. Nu puţine sunt situaţiile în care nervii cedează şi de o parte şi de cealaltă a ghişeului generând conflicte, unele depăşind ceea ce ar impune o relaţie firească şi de bun-simţ între plătitor şi încasator, prestatorul de servicii şi beneficiar etc. Iar judeţul Mureş nu face excepţie de pe harta statului la cozi. De la medicul de familie – la care te programezi şi tot degeaba – până la operatorii de telefonie mobilă, obiceiul de a petrece zeci de minute, aşteptându-ţi rândul este adânc înrădăcinat şi la noi. Nu ne-am propus însă să arătăm cu degetul, ci să oferim soluţii la această problemă, reminiscenţă pentru noi din perioada comunistă, dar, aşa cum ne-am informat, întâlnită şi prin unele ţări cu democraţii dacă nu mai consolidate, cel puţin mai vârstnice. Ceea ce nu înseamnă însă că acest lucru ar trebui să ne consoleze sau să urmăm asemenea exemple.
O raită prin instituţiile publice mureşene, cu menţiunea că cele pe care le prezentăm nu sunt singurele unde suntem nevoiţi să aşteptăm, ne confirmă că încă statul la coadă rămâne o problemă nerezolvată a României. Şi să le luăm pe rând.
Câteva ore … la Finanțe
Lună de lună, sediul Finanţelor Publice mureşene se aglomerează în preajma datei de 25, când contribuabilii depun declaraţiile lunare. Motivul ţine şi de disciplina contribuabilului român obişnuit să lase pe ultima zi ceea ce ar putea rezolva din timp. Totuşi, conducerea Finanţelor a dezvoltat şi implementat în ultimii ani un sistem menit să rezolve problema statului la coadă. Astfel, contribuabilul primeşte un număr de ordine. Problema e că, dacă nu ai trecut cel puţin o dată prin supliciul de a aştepta să îţi fie preluate declaraţiile, nu ai nici cea mai vagă idee cât trebuie să aştepţi. Sau dacă nu dai peste alţi contribuabili binevoitori, trecuţi deja prin această experienţă, care să te ajute să aproximezi durata de aşteptare. Dacă eşti pe cont propriu, această perioadă se poate prelungi la câteva ore bune.
De asemenea, tot la Finanţe, s-ar putea să nimereşti într-o perioadă de modificare a legislaţiei, cum s-a întâmplat recent cu introducerea timbrului de mediu. Din cauza vidului de legislaţie, între 1 ianuarie şi 15 martie 2013, proprietarii de maşini au fost plimbaţi între Finanţe şi Serviciul de Permise şi Înmatriculări Auto, fără ca să le poată fi prelucrate dosarele, iar, după 15 martie, ghişeele s-au aglomerat, după ce aceştia au putut, în sfârşit, să plătească noua taxă de poluare şi să îşi transcrie autovehiculele în baza noii legislaţii.
„Timpul de aşteptare este foarte redus, iar cozile sunt foarte rare. Acum, poate, când au fost depuse documentaţiile pentru timbrul de mediu, deoarece toată lumea a aşteptat data de 15 martie au mai fost cozi. De asemenea, în 25 martie a fost data de depunere a declaraţiilor. Totuşi, toate ghişeele sunt deschise, ne-am preocupat şi ne preocupăm continuu pentru ca oamenii să nu aştepte deoarece noi respectăm contribuabilii. Voi merge jos să verific”, ne-a declarat Denés Irén, directorul executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Mureş.
Absurdul rovignetei
Dacă eşti şofer şi ai uitat de rovignetă, calvarul achitării amenzii pentru lipsa acesteia poate fi nominalizată la Oscarul pentru absurd. Astfel, conştiincios, te prezinţi la BCR pentru plata amenzii către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. Când ajungi la ghişeu, afli cu stupoare că din amenda totală, 10 la sută se achită la Trezorerie. Adică alt drum, altă coadă, alţi nervi şi mult mai mult timp pierdut. La Trezorerie, dacă nu nimereşti în ziua bună, ai ghinionul să stai mai bine de o oră la rând pentru a achita suma de 12 lei. Când vor fi deschise toate ghişeele de la Trezorerie, astfel încât plătitorii, fie ei şi de amenzi, să nu îşi piardă timpul prin instituţiile statului, probabil când vor fi mai mulţi angajaţi. Sau poate, lucrurile s-ar putea rezolva şi mai simplu printr-un soft de plată on-line a debitelor.
Intenţii de eliminare a cozilor
O altă instituţie unde, lună de lună, trebuie să aştepţi la coadă pentru a depune documentaţiile pentru decontarea serviciilor prestate, pentru eliberarea adeverinţei de asigurat etc. este Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. În plus, instituţia nu are program cu publicul vinerea, astfel încât un contribuabil trebuie să îşi planifice statul la coadă în una dintre celelalte patru zile rămase. Noul preşedinte – director general al casei, Monica Suciu, şi-a propus încă de la preluarea mandatului să rezolve această problemă pentru a îmbunătăţi relaţia cu asiguraţii, în principal, conştientă că aceştia nu sunt tocmai satisfăcuţi de modul cum le sunt rezolvate documentele sau cum sunt trataţi. Propunerea noului preşedinte – director general este ca asiguraţii să fie programaţi, astfel încât timpul de aşteptare la ghişeele din sediul CJAS de pe Aurel Filimon să fie cât mai redus posibil. O altă problemă cu care se confruntă Casa este legată de numărul de persoane de la ghişee care este insuficient, iar soluţii de angajare nu prea sunt atâta vreme cât Guvernul menţine hotărârea prin care angajările în sistemul public sunt permise tot după raportul un angajat la şapte posturi lipsă.
Aceeaşi situaţie, în perioada de depunere a declaraţiilor privind contribuţiile o regăsim şi la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi la Inspectoratul Teritorial de Muncă, cu toate că ambele instituţii au depus eforturi pentru a-şi informa contribuabilii că le pot depune on-line.
Ghiseul.ro, soluţia Primăriei
La Primărie, cele mai aglomerate perioade sunt cele în care se apropie termenul limită de plată a impozitelor. Atunci, cozile fac parte din tabloul unei zile de muncă din administraţia publică locală. Una dintre soluţiile pentru a reduce timpul de aşteptare la ghişeele de încasare a impozitelor a fost implementarea şi la nivelul municipiului a Sistemului Naţional Electronic de Plată On-line cu Cardul Bancar, Ghiseul.ro. În acest sens, târgumureşenii (majoritatea lor) au primit acasă, prin poştă, plicuri cu un user şi o parolă pe care să le utilizeze pentru a-şi achita impozitele on-line. De asemenea, în acest an, contribuabilii au parte şi de un alt loc unde îşi pot plăti taxele locale. Astfel, până în 31 martie, în Promenada Mall, zilnic între orele 16 şi 20, aceştia îşi pot achita dările cu cardul la standul amenajat în zona intrării principale. Potrivit reclamei găzduite pe site-ul Primăriei Tîrgu-Mureş, www.tirgumures.ro, contribuabilii beneficiază de reducerea de 10% dacă plătesc integral, până în 1 aprilie, taxele şi impozitele pe 2013. În ciuda acestei facilităţi, numărul celor care preferă să se prezinte la ghişeele tradiţionale este încă relativ mare. Mai ales atunci când contribuabilii sunt anunţaţi că plata se poate face în 1 aprilie, spre exemplu, doar la ghişeele de la sediul Primăriei, până la ora 12.
La Permise, lume multă
Serviciul Public Comunitar Permise şi Înmatriculări Auto Mureş, respectiv Evidenţa Populaţiei rămân unele dintre serviciile publice fără soluţii palpabile pentru a elimina cozile. Cu toate că sunt în aceeaşi clădire cu Serviciul de Paşapoarte, care a rezolvat această problemă printr-un sistem de programare a beneficiarilor, nu s-a întâmplat acelaşi lucru şi la Permise sau la Buletine, cum mai sunt cunoscute.
Locuri unde îţi mai poţi pierde răbdarea din cauza timpului petrecut la cozi sunt ghişeele Băncii Transilvania de pe Călăraşilor, unde se pot plăti facturi, Electrica, operatorii de telefonie mobilă – sistemul cu număr de ordine tot îţi fură o oră dintr-o zi -, medici, Poliţie – cazier judiciar etc.
Ligia Voro
Tot ce inseamna plati se poate rezolva printr-un soft, site, platforma… absolut tot. Problema e ca oamenii de cele mai multe ori nu sunt capabili sa schimbe un PIN la card, atunci cum ar plati amenzi pe net de ex? Cine iti garanteaza ca nu te trezesti cu servere sparte si furate datele cardului?… intr-o tara in care Haosul domina de cel putin 10 ani, nu vad vreo rezolvare corecta si plauzibila pentru problema aceasta… PS> E exact ca la serviciul clienti cand suna ocupat o ora si se scuza ca au multe comenzi de onorat si de asta e ocupat… pai daca ai multe comenzi, mai angajeaza personal… nu-ti bate joc de clienti. Ca in final timpul e cel care e limitat nu banii!