Crește plafonul de scutire de TVA la 395.000 de lei, de la 1 septembrie
Crește plafonul de scutire de TVA la 395.000 de lei, de la 1 septembrie

Crește plafonul de scutire de TVA la 395.000 de lei, de la 1 septembrie

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat astăzi adoptarea unei ordonanțe care majorează plafonul de scutire de TVA de la 300.000 de lei la 395.000 de lei, o măsură destinată sprijinirii antreprenorilor români și dezvoltării afacerilor mici. „O veste bună pentru antreprenorii români: am adoptat azi în ședința de Guvern ordonanța privind majorarea plafonului de scutire de TVA”, a declarat ministrul Nazare. Majorarea cu 95.000 de lei, echivalentă cu o creștere de aproximativ 32%, va permite mai multor companii să continue să beneficieze de regimul de scutire de TVA. Măsura intră în vigoare de la 1 septembrie 2025. În plus, înregistrarea în sistemul de TVA devine mai flexibilă: dacă în august 2025 se depășește vechiul plafon de 300.000 de lei, dar nu și pe cel nou de 395.000 de lei, nu va fi necesară solicitarea înregistrării imediat, ci doar dacă se depășește noul plafon pe parcursul anului.