Aplaudată și citată în multe dezbateri pe tema educației, dar și criticată, profesoara Cristina Tunegaru trezește controverse care zguduie sistemul de învățământ din România, osificat în programe anacronice și profesori demotivaţi.
Orice profesor ar trebui să poată lucra fără manual și fără auxiliar chiar și la clasele de gimnaziu. Nu cred că auxiliarele sunt inerente activității didactice, dar pot înlesni munca profesorului. În lipsa acestor materiale, profesorul trebuie să creeze el însuși fișe de lucru și activități. Eu cred însă că profesorul care construiește activități zi de zi pentru elevii săi are șansa să se preocupe mai mult de clasă, să-și cunoască elevii – observând feed-backul – și să-și îmbunătățească relația cu aceștia.
Manualul și auxiliarele răpesc învățarea particularizată, ele uniformizează. Nu vrem uniformizare, vrem modificarea, adaptarea învățării din mers, pentru a obține cele mai bune rezultate. În lipsa acestor auxiliare, eu mă preocup mereu să propun activități interesante, caut metode potrivite pentru elevii mei, construiesc scenarii didactice, mă gândesc ce ar fi mai potrivit și ce nu, ce efect ar avea pe termen lung. Îmi chestionez mereu bagajul de metode de lucru, tehnicile de la clasă și devin și eu un profesor mai bun
afirmă Cristina Tunegaru într-un interviu pentru revista Cariere.
Inițiativele ei curajoase, mereu pe muchie de cuțit, arată un educator căruia îi pasă de elevii ei, care merge împotriva curentului atunci când nu crede în ceea ce face, care își asumă curajul de a avea atitudine.
„Sistemul de învățământ în România e o imensă învârteală de hârtii ale cărei victime nu au voce să se apere.” – Cristina Tunegaru
E profesorul care nu se blochează de lipsa manualelor, de salariile umilitoare și alte neputințe ale sistemului, ci pune copiii și nevoile lor pe primul loc. Face zilnic naveta la țară, și-a conceput propriul manual, meditează gratuit elevii corigenți și le cumpără copiilor cărți personalizate ca să-i facă să iubească lectura.
Cred că salvarea va veni dinspre părinți. Cu cât părinții sunt mai activi și mai interesați de ce se întâmplă în școală cu atât corecturile vor apărea mai des în sistem. Părinții care observă atent activitatea profesorilor și comunică cu aceștia pentru a se asigura că elevul este pe drumul cel bun sunt anticorpii sistemului nostru de educație. Părinții, prin asociații, pot lupta cu neregulile, pot îndrepta și corecta problemele unde acestea apar. Dar e important ca profesorii să vadă în părinți partenerii lor, să aibă înțelepciunea de a-i asculta și de a folosi informațiile primite dinspre familie în interesul elevului.
Citeşte articolul complet AICI.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.