Mónika Kozma, directorul executiv al Fundaţiei Pro Economica, însărcinată cu administrarea programului de dezvoltarea a economiei în Transilvania, a calificat ca nefondate criticile privitoare la acest program, formulate de ambasadorul României la Budapesta.
Într-un interviu acordat cotidianului transilvănean Krónika,
Mónika Kozma a reacţionat la afirmaţiile pe care ambasadorul Marius
Lazurca le-a făcut într-un discurs rostit la festivitatea
organizată la Békéscsaba, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la
înfiinţarea secţiei româno-maghiare a Camerei de Comerţ şi
Industrie a Ungariei (MKIK).
Directoarea executivă a fundaţiei a apreciat: acuzaţiile nu ar
fi trebuit exprimate tocmai la evenimentul festiv la care a fost
lăudată buna colaborare româno-maghiară. După cum a precizat, în
cadrul programului de dezvoltare a economiei în Transilvania, o
persoană juridică din România, Fundaţia Pro Economica acordă
ajutoare din surse puse la dispoziţie de guvernul ungar. Ea a
considerat că pentru acest lucru nu este nevoie de niciun acord
bilateral, conform normelor europene, în România se desfăşoară şi
diverse proiecte finanţate de Norvegia sau Elveţia. Directoarea
executivă a afirmat că cea mai veche “intervenţie externă” aparţine
Germaniei, dat fiind că guvernul german oferă ajutor de peste
douăzeci de ani, în primul rând saşilor din Transilvania, prin
intermediul unei fundaţii similare, cu sediul la Braşov.
Potrivit directoarei, programul de dezvoltare a economiei nu
discriminează, adăugând că programul are şi beneficiari de limbă
română, iar fundaţia nu ţine evidenţa apartenenţei etnice a
beneficiarilor.
Mónika Kozma a considerat că ambasadorul trebuia să aprecieze
mai degrabă faptul că statul român a beneficiat de o sumă
echivalentă cu 8 milioane euro, sub formă de TVA, doar din
programul de finanţări mici acordate agricultorilor.
La evenimentul de luni de la Békéscsaba, ambasadorul Marius
Lazurca a formulat poziţia oficială guvernului României cu privire
la programul de dezvoltare a economiei profitând de prezenţa
viceprim-ministrului Zsolt Semjén.
“Aşa-numitul Program de Dezvoltare a Ardealui al Guvernului
ungar nu a fost discutat în detaliu cu guvernul român şi nu face
obiectul unei înţelegeri bilaterale, aşa cum ar fi natural. În
consecinţă, o spunem din nou, România nu şi-a dat acordul pentru
implementarea acestor măsuri şi, prin urmare, solicită ca acest
program să fie derulat doar cu implicarea autorităţilor române, în
mod transparent şi nediscriminatoriu. Cerem, de asemenea,
respectarea legislaţiei române şi a regulilor aplicabile pieţei
interne UE, precum şi a strategiilor şi programelor naţionale care
vizează dezvoltarea regională”, se citează în cotidianul Krónika
cuvintele lui Marius Lazurca.
Krónika a publicat şi un editorial cu privire la îngrijorările
României faţă de programul de dezvoltare amintit. Autorul
articolului scrie că noul guvern al României a făcut un prim pas în
direcţia căutării unui conflict, prin intervenţia ambasadorului
Lazurca. El afirmă că media românească, susţinătoare entuziastă a
preşedintelui român reales, Klaus Iohannis, “de o bună vreme îl
defăimează cu mânecile suflecate pe Viktor Orbán” şi conducerea
Ungariei considerată iliberală şi pro-Putin. “Se pare că liberalii
ajunşi la putere chiar văd un pericol în persoana lui Viktor
Orbán”, conchide editorialistul ziarului Krónika.
MTI