Directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean Mureş, dr. Ladislau Schwartz, a declarat, joi, că în urma unui conflict izbucnit între chirurgii şi anesteziştii de la Clinica Chirurgie nr. II, conducerea spitalului a luat decizia stopării internărilor pentru a nu pune viaţa pacienţilor în pericol.
”Este o situaţie anume, în care noi am oprit internările pentru o anumită clinică, Clinica Chirurgie II. Oricum, demult a trecut de barierele spitalului, este un conflict, să zicem aşa, între ceea ce înseamnă chirurgi şi ceea ce înseamnă anestezişti în acel compartiment, cu documente clare – plângeri depuse peste tot, UMF, Colegiul Medicilor… deci o situaţie dată, în care n-am mai putut să asigurăm anestezie la bolnavii internaţi în acea clinică. Normal că de aici a venit decizia conducerii spitalului de a bloca internările în acea clinică, noi având şi o altă clinică de Chirurgie (Chirurgie nr. I – n.r.), deci pacienţii nu suferă niciun fel de probleme în sensul acesta. Doar în acea clinică a trebuit să stopăm, până la rezolvarea situaţiei conflictuale, internările, acolo aflându-se doar pacienţii deja operaţi, care urmează să se vindece şi să se externeze. Acolo sunt, se vindecă, deci nu mai trebuie operaţi”, a susţinut dr. Schwartz.
Potrivit acestuia, dacă vreunul dintre bolnavii care sunt încă internaţi la Chirurgie II necesită în continuare vreo intervenţie chirurgicală de urgenţă, atunci se va rezolva, ‘deci se va da anestezie şi se va rezolva’.
”Deci deocamdată sunt toţi operaţi (pacienţii, n.r.), aşteptăm să se vindece şi să se externeze şi să vedem în continuare cum vom proceda. Noi a trebuit, pentru siguranţa bolnavului, să oprim internările în acea secţie, pentru că putea să vină o avalanşă de bolnavi internaţi acolo şi anesteziştii refuzând în bloc să dea anestezie acolo, pe motive întemeiate, zic eu, dar urmează să decidă alte foruri despre ce este vorba, nu puteam să risc starea lor de sănătate”, a subliniat dr. Ladislau Schwartz.
Întrebat când anume stimează că se rezolvă situaţia de la Clinica Chirurgie II, directorul medical al SCJ Mureş a precizat că doar atunci când forurile sesizate – Comisia de etică a UMF Târgu Mureş, Colegiul Medicilor, inclusiv la Ministerul Sănătăţii – se vor pronunţa.
”Aşteptăm să vină comisie de specialitate să medieze între partea chirurgicală şi anestezică şi în momentul când dumnealor vor da un verdict (…) Nu suferă deloc spitalul din acest punct de vedere, pentru că avem cealaltă secţie de Chirurgie, unde a crescut numărul de bolnavi internaţi, nu puteam să riscăm viaţa bolnavilor, a trebuit să luăm această măsură temporar (care durează de 10 zile, n.r.)”, a susţinut dr. Schwartz.
Acesta a precizat că date fiind reclamaţiile şi plângerile făcute de fostul şef al clinicii, s-a ajuns în situaţia ca o jumătate dintre anestezişti să aibă dosar penal.
Până la finalizarea anchetei, la Clinica Chirurgie II nu se mai fac internări, iar conducerea a fost preluată de dr. Damian Vasile.
AGERPERS