update: Tribunalul Mureş a respins, joi, contestaţia depusă de independentul Sandor Csegzi, împotriva neacceptării candidaturii sale pentru Camera Deputaţilor de către Biroul Electoral Judeţean Mureş, pe motiv că nu a prezentat patru exemplare originale ale listelor de semnături.
Sandor Csegzi a anunţat că va ataca cu recurs decizia Tribunalului Mureş, mai ales că există un precedent judiciar în acest sens, din 2008, de la alegerile locale, când doi candidaţi independenţi au fost acceptaţi, deşi nu aveau tabelele cu semnături în patru exemplare originale.
Acesta a spus că a depus la BEJ Mureş originalul listelor de semnături şi trei exemplare ale listelor de semnături, autentificate la notar, care au practic aceeaşi valoare juridică, conform legii.AGERPRES
Independentul Sandor Csegzi, cel căruia nu i-a fost acceptată candidatura de către Biroul Judeţean Mureş pe motiv că nu a prezentat patru exemplare originale ale listelor de semnături, a declarat joi, în faţa Tribunalului Mureş, care judecă contestaţia sa, că mizează pe precedentul judiciar pentru a putea să se înscrie în cursa electorală.
Sandor Csegzi a declarat, joi, în faţa instanţei de judecată că a depus la BEJ Mureş originalul listelor de semnături şi trei exemplare ale listelor de semnături, autentificate la notar, care au practic aceeaşi valoare juridică, conform legii. Acesta a spus că există două precedente, din alegerile locale din anul 2008, când instanţele de judecată le-au dat câştig de cauză unor candidaţi aflaţi în situaţii similare.
La termenul de joi, Tribunalul Mureş a respins cererea în intervenţie a UDMR Mureş, care, potrivit lui Csegzi, ‘conţine aceeaşi argumentaţie din decizia BEJ Mureş’. Instanţa a rămas în pronunţare.
Sandor Csegzi intenţionează să candideze la Camera Deputaţilor în Colegiul uninominal numărul 1 Târgu Mureş, împotriva deputatului UDMR Karoly Kerekes, precum şi a altor candidaţi ai ARD, USL, PPDD şi PRM.
O altă contestaţie care urmează să fie luată în dezbatere de către Tribunalul Mureş este cea a Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT), care a atacat decizia Biroului Electoral Judeţean Mureş a candidatului PPMT în Colegiul 3 Camera Deputaţilor, Bereczki Francisc, pe motiv că nu are domiciliul în România.
AGERPRES