Senatul a adoptat tacit (deci fără dezbatere) un proiect de lege prin care agenții comerciali vor putea solicita documente de identitate persoanelor care cumpără țigări și băuturi alcoolice. Camera Deputaților va avea votul decisiv.
În cazul localurilor sau al altor unități care nu respectă legea, amenzile vor fi de până la 500 de lei.
Magazinele sau alte entități comerciale care nu ar respecta prevederea ar putea fi amendate cu 10.000 de lei și suspendarea activității pentru 30 de zile la prima abatere. Cea de-a doua amendă ar fi de 20.000 de lei și o posibilă închidere a unității.
La celălalt proiect anunțat de șeful interimar al Camerei Deputaților, de interzicere a vânzării băuturilor energizante minorilor. Amenda pare mai degrabă una modică, între 100 și 500 de lei, însă există pericolul pentru unitățile care comercializează asemenea produse către tineri să aibă suspendată activitatea între 10 zile și 30 de zile.