Canalul Morii care străbate municipiul Reghin și este un vechi braț al râului Mureș a devenit practicabil cu caiacele. Asociația Eco Reghin și Clubul Nautic au reușit după multe demersuri să readucă ambarcațiunile de agrement pe cursul apei așa cum se întâmpla cu zeci de ani înainte.
Varga Zsolt este un împătimit al acestui sport și colecționar de caiace. A învățat să recondiționeze bărci de la foști angajați ai renumitei secții reghinene de ambarcațiuni. Astăzi localnicii au fost invitați la picnic, să se dea cu caiacele și să viziteze o expoziție tematică, dar nu înainte de a participa la acțiunea de ecologizare a malului apei.
Sursa: România Actualităţi
Category: Stirile Punctul
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.