Cu hidrocentralele trase pe linie moartă provocările Sistemului Energetic Național sunt tot mai mari la acoperirea vârfului de consum
Cu hidrocentralele trase pe linie moartă provocările Sistemului Energetic Național sunt tot mai mari la acoperirea vârfului de consum

Cu hidrocentralele trase pe linie moartă provocările Sistemului Energetic Național sunt tot mai mari la acoperirea vârfului de consum

Hidrocentralele sunt o soluție ignorată care poate salva România de criza energetică din iarna 2025-2026

România se pregătește pentru una dintre cele mai grele ierni din ultimele decenii. Meteorologii avertizează că iarna 2025-2026 va aduce geruri puternice și ninsori abundente, din cauza suprapunerii dintre vortexul polar și fenomenul La Niña. Într-un astfel de context, consumul de energie electrică va crește considerabil, în special în orele de vârf de seară – momentul cel mai critic pentru Sistemul Energetic Național (SEN).

Analizele Dispecerului Energetic Național arată că, în scenariul pesimist, România ar putea înregistra un deficit intern de până la 3.800 MW, fiind nevoită să importe până la 4.300 MW. Problema este că limita fizică de import a țării este estimată la doar 4.200 MW, ceea ce ne-ar aduce periculos de aproape de o stare de alertă energetică.

În acest context, hidrocentralele rămân una dintre cele mai importante, dar totodată neglijate resurse energetice ale României. Cu lacurile de acumulare la peste 75% din capacitate și stocuri de aproape 1.800 GWh, Hidroelectrica este singura sursă care poate oferi energie flexibilă, sigură și curată în orele de vârf, atunci când nici vântul nu bate, nici soarele nu strălucește.

Cu toate acestea, proiecte hidroenergetice – unele începute de peste 30 de ani – rămân nefinalizate. Multe sunt blocate de birocrație, lipsa avizelor sau decizii politice amânate la nesfârșit. Printre acestea se numără hidrocentrale strategice care ar fi putut adăuga sute de MW în sistem și ar fi redus semnificativ dependența României de importuri.

Finalizarea hidrocentralelor amânate nu ar însemna doar energie suplimentară, ci și siguranță energetică, independență și stabilitate a prețurilor în perioadele critice.

Dacă autoritățile nu vor accelera aceste investiții, iarna 2025-2026 riscă să devină nu doar un test pentru sistemul energetic, ci și o lecție dură despre consecințele amânării deciziilor strategice.


Citește articolul complet