Președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) anunță că luna viitoare se vor putea depune noi cereri pentru subvenții la instalarea de panouri fotovoltaice de către persoanele fizice. AFM nu a terminat însă nici verificarea tuturor cererilor depuse în 2019.AFM a răspuns că pentru sesiunea 2019 a programului din cele 12.156 de sisteme solicitate la decontare, au fost finanțate 10.960, iar restul de 1.196 sunt în curs de verificare.
“În sesiunea deschisă în 22 decembrie 2021 au fost depuse în cadrul programului (…) un număr de 44.389 dosare de finanțare. Întrucât nu dispune de resursele necesare analizei tuturor dosarelor în cadrul programelor deschise, Administrația Fondului pentru Mediu a făcut demersuri și pentru externalizarea analizei dosarelor depuse în acest program, respectiv a demarat procedura de achiziție servicii de evaluare cereri de finanțare, fiind în acest moment în stadiul de evaluare a ofertelor”, a mai transmis AFM celor de la Greenpeace. Instituția a precizat că respectivul contract pentru servicii de evaluare nu a fost încă atribuit.
Așadar, AFM nu a finalizat nici evaluarea tuturor dosarelor depuse în 2019, până la evaluarea celor depuse în 2021 vedem că va mai trece ceva vreme, dar noul președinte al instituției anunță oamenii că în iunie se pot înscrie să depună noi cereri de finanțare pentru a primi subvenția.
Mai multe pe economica.net