Am participat la sfârşitul săptămânii trecute la o intervenţie chirurgicală care poate însemna pentru o adolescentă de 14 ani o nouă viaţă. Un profesor din Austria i-a implantat fetei un melc artificial în ureche în speranţa că îi va reda auzul cât mai aproape de cel al oamenilor fără probleme auditive. Peste 4 săptămâni, aparatul va fi pornit şi fetiţa va putea învăţa foarte rapid să se descurce auzind diferit faţă de cum percepea sunetele cu vechea sa proteză auditivă. Va fi un proces a cărui durată va depinde de ea, de părinţi şi de medici.
De ce v-am spus această poveste? Pentru că este unul dintre cele 10 cazuri cărora un implant cohlear le poate reda şansa la o nouă viaţă. Unul dintre cele 10 cazuri la care pot spera să le efectueze echipa de specialişti de la Clinica ORL din Tîrgu-Mureş. Din păcate, vestea proastă este că numărul celor care ar avea nevoie de un asemenea implant este de 10 ori mai mare. Costul unei intervenţii se ridică la 20.000 de euro, iar bugetul pentru suportarea acestor gen de operaţii – îmi cer scuze dacă nu este cel mai potrivit termen – unul redus. Făcând o paralelă cu Austria, acolo, oricărui pacient care are nevoie de un implant, i se va oferi unul, asigurările de sănătate suportând intervenţia. Fără să conteze dacă e bogat sau sărac, istoricul medical sau cel social şi alte multe criterii de care medicii români trebuie să ia o decizie – care sunt sigură nu e una uşoară pentru ei.
Firesc vine şi întrebarea cum se pot aloca din bugetul asigurărilor de sănătate sume mai mari pentru astfel de intervenţii, la fel de importante, din punctul meu de vedere umil, ca şi programul de sănătate pentru infarct, boli cardiovasculare, diabet etc.? Cum putem creşte şansele unor copii de până în doi ani – vârsta până la care este recomandată o asemenea intervenţie – să aibă o viaţă cât mai normală, să se bucure de vocile părinţilor şi ale celor dragi, de muzică, de primul „te iubesc”?
Îmi vin în minte câteva soluţii posibile, dar, parcă, nu e treaba mea. Poate aceste rânduri ar trebui să constituie un alt punct nevralgic ce ar trebui rezolvat într-o strategie a Ministerului Sănătăţii, a Guvernului şi a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
Ligia Voro