O națiune întreagă s-a zburlit de ciudă, după ce într-o emisiune la Canal+, păpușa care-l întruchipa pe regizorul Cristian Mungiu, coleg de juriu la festivalul de la Cannes cu Steven Spielberg, cerea de la acesta o cameră de filmat, aidoma cerșetorilor români care populează străzile Parisului și care întind zilnic mâna francezilor după niște cenți.
„Problema” s-a umflat într-atât încât joia trecută, CNA a decis să sesizeze instituția omoloagă din Franța, Conseil supérieur de l’audiovisuel, care n-am înțeles exact ce ar trebui să facă, pe cine și cum anume să tragă de urechi pentru un pamflet. Pamflet, subliniez cuvântul.
Nu contează că până una alta, Cristian Mungiu este apreciat la justa valoare, primind invitația de a juriza la Festivalul de Film de la Cannes, nu mai contează nici că ambasadorul Franței la București Philippe Gustin, citat de Gândul, declara împăciuitor: „Consider că asimilarea lui cu un cerşetor este complet deplasată(…) cred că trebuie să fim conştienţi şi să lucrăm pentru o mai bună imagine a României în Franţa. Acesta este unul dintre lucrurile pe care încerc să le fac în fiecare zi”. N-are importanță.
N-are importanță de altfel nici că între timp, în propria ogradă, o seamă întreagă de conaționali nu se ascund deloc, ba chiar și-au vârât în vocabular cuvinte ca cioară, bozgor (cu reciproca maghiară büdös oláh) sau jidan, cuvinte pe care le folosesc în cadență zilnică, nicidecum întâmplătoare; și nicidecum într-un pamflet, ci în viața de zi cu zi. Nu contează că, astfel, mai puțin conștient, conaționalii la care mă refer muncesc asiduu zilnic să reediteze ceea ce Canal+ a dat chix în încercarea de a face o glumă bună.
Îl apreciez pe Cristian Mungiu, gluma Canal+ e de nivelul OTV-ului, însă reacția noastră, a mass-media și, mai nou și a autorităților (vezi demersul CNA), mi se par de copil isteric și prost crescut. Atât de ambalate, încât au pierdut din vedere modelul de bună practică dat chiar de Mungiu, care se referea la incident spunând elegant că este vorba de „stereotipuri ce nu pot fi anulate cu drepturi la replică”. Poate ar trebui să ne gândim puțin și la stereotipurile noastre. Ce spuneți?
Cătălin Hegheș