Într-un grafic cu denumire neinspirată transmis presei , AJOFM contabilizează „stocul” de șomeri, ca și cum aceștia ar fi o marfă depozitată pe undeva și nerezolvată. Lăsând la o parte formularea nefericită, trebuie precizat că datele statistice de puține ori corespund cu realitatea, deoarece persoanele cărora le-a expirat perioada în care au primit sprijinul pentru șomaj nu se mai regăsesc în evidențe. Dar iată totuși care sunt cifrele oficiale, conform comunicatului primit:
La sfârșitul lunii septembrie , în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă MUREȘ erau înregistrați 5985 șomeri (din care 2829 femei), rata șomajului fiind de 2,88%.
Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 2,93% , în această lună acest indicator a înregistrat o scadere cu 0,05 pp.
Din totalul de 5985 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Mureș, 1345 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 4640 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 4248 șomeri provin din mediul rural și 1737 sunt din mediul urban.
Structura șomajului pe grupe de vârste se prezintă sugestiv astfel:
Șomerii cu studii primare au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Mureș (47,21%), urmat de cei cu studii gimnaziale (25,00%), studii liceale (10,63%), studii profesionale (12,10%), studii superioare (3,76%) din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu școli postliceale sunt (1,30 %).
Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 33 persoane foarte greu ocupabile, 692 greu ocupabile, 4578 mediu ocupabile, iar 682 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre. Informaţii detaliate despre structura şomajului la nivelul judeţului Mureș sunt afişate pe pagina de internet a AJOFM Mureș la adresa www.anofm.ro.
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă MUREŞ