Cum rezolvăm problema parcărilor, la Tîrgu Mureș?!
În Tîrgu Mureș există o problemă gravă legată de parcări. De ce gravă? Deoarece an de an a crescut numărul mașinilor, în condițiile în care numărul locurilor de parcare a rămas același, din lipsa unor investiții în parkinguri supraetajate. În aceste condiții, nevoia de locuri de parcare în zona centrală a municipiului este mai acută decât oricând.
De-a lungul timpului, și în special în ultima perioadă, s-a venit cu tot felul de propuneri, unele mai bune, altele mai puțin bune. S-a făcut și un Studiu de oportunitate privind concesionarea serviciului public de exploatare și întreținere a parcărilor cu plată din municipiul Tîrgu Mureș, studiu care, de altfel, a fost blamat de unii consilieri sau partide politice care au spus că nu e realizat profesionist. În schimb, cei care au realizat Studiul au dat replica: Studiul e realizat profesionist.
Care sunt străzile cu cele mai mari probleme din punctul de vedere al parcărilor, care sunt propunerile referitoare la această problemă, cum se poate rezolva problema parcărilor la Tîrgu Mureș citiți în rândurile care urmează.
Punctual
Săptămâna trecută a fost aprobată în Consiliul Local Tîrgu Mureș plata pentru Studiul de oportunitate privind concesionarea serviciului public de exploatare și întreținere a parcărilor cu plată din municipiul Tîrgu Mureș, studiu publicat pe site-ul Primăriei.
După cum se știe, de la sfârșitul lunii ianuarie, în Tîrgu Mureș, parcările publice nu se mai plătesc până la stabilirea unei noi soluții în acest sens. Tot în ședința de CL de săptămâna trecută, s-a decis că parcările vor fi administrate de un S.R.L. al municipalității, după cum afirma consilierul local Radu Bălaș pe pagina proprie de facebook. Dar, să vedem, în rândurile următoare, care sunt cele mai importante aspecte precizate în Studiul de oportunitate și care sunt reacțiile față de spinoasa problemă a parcărilor din Tîrgu Mureș, spinoasă deoarece, momentan, în zona centrală a municipiului, nu este deloc ușor să găsești un loc de parcare…
Iar, conform Studiului de oportunitate, introducerea taxei de parcare are ca scop principiul determinării posesorilor auto de a se limita la staționări cât mai scurte ca timp, asigurând în acest fel posibilitatea și altor utilizatori de a folosi locurile de parcare ce sunt oricum insuficiente.
Variantele administrării parcărilor
Studiul de oportunitate a analizat variantele administrării în viitor a parcărilor, ajungând la concluzia că ar fi mai bine ca serviciul de parcări să fie concesionat de Primărie unei firme, cum a fost și până în ianuarie.
De ce?
Necesitatea concesionării serviciului este argumentată în Studiul de oportunitate prin următoarele aspecte: „a) instituția Primăriei nu are structura organizatorică, un compartiment capabil să preia administrarea parcărilor cu plata din municipiu. Înființarea unui serviciu în acest scop presupune alocarea unui număr minim de 20 persoane. b) Primăria nu dispune de mijloacele tehnice pentru a administra serviciul la parametrii de calitate și eficiență existenți în prezent. c) activitatea de administrare a parcărilor a funcționat prin grija Primăriei în condiții de continuitate și adaptare continuă la evoluția tehnologică în domeniu. d) Argumentul major al ființării și continuării activității de administrare a parcărilor cu plata este necesitatea de a asigura un cadru legal prin care orice proprietar auto are dreptul de a avea acces la un loc de staționare în zona centrală a municipiului.
e) Gradul de motorizare a populației a crescut an de an în condițiile în care numărul locurilor de parcare a rămas același, din lipsa unor investiții în parkinguri supraetajate. În aceste condiții, nevoia de locuri de parcare în zona centrală a municipiului este mai acută decât oricând”.
Sau… administrarea parcărilor de Primărie
Dar, desigur, există și alte posibilități de a administra parcările, de exemplu, direct de către primărie.
De exemplu, consilierul local POL, Hermann Mark Christian, critică acest studiu al Primăriei, susținând că cea mai bună variantă ar fi trecerea parcărilor în administrarea Consiliului Local, printr-o societate comercială privată. El susține că variantele propuse în studiul Primăriei presupun creșteri mari ale taxelor de parcare, în condițiile în care majoritatea încasărilor nu vor ajunge la bugetul local: „Eu nu văd niciun impediment în înființarea unui S.R.L. sub controlul Consiliului Local. Până acum, Tracia trade a plătit în medie 500.000 de lei pe an, iar acum va crește și numărul de parcări taxabile și se majorează taxa de redevență pe loc de parcare, de la 160 de lei la circa 200 de lei. Însă include și o majorare drastică a biletelor de parcare sau a abonamentelor, până la 186 la sută”.
Cât de ocupate sunt parcările ?
Studiul de oportunitate a publicat și gradul de ocupare al parcărilor din zona centrală și străzile adiacente. În studiu s-au analizat un număr de 65 de străzi dintr-un total de 89 care s-au inclus în perimetrul taxabil. Măsurătorile au fost realizate în perioada 09.01.2017 – 20.01.2017.
Astfel, cele mai ocupate străzi (cu un procent de ocupare de peste 85%) sunt: Piața Trandafirilor – 100 de locuri de parcare – grad mediu de ocupare 95%; Piața Victoriei – 62 de locuri de parcare – grad mediu de ocupare 95%; Bartók Béla – 105 locuri de parcare – grad mediu de ocupare 93%; Pasaj Luxor – 53 de locuri de parcare – grad mediu de ocupare 92%; Horea – 61 de locuri de parcare – grad mediu de ocupare 90%; Piața Cardinal Iuliu Hossu – 19 locuri – grad de ocupare 90%; Piața Petőfi Sándor – 7 locuri – grad de ocupare 90%; Tîrgului – 48 de locuri – grad de ocupare 90%; Tușnad – 46 de locuri de parcare – grad mediu de ocupare 89%.
Mai multe străzi cu parcare plătită, prețuri mai mari
O veste proastă ar fi că Studiul de oportunitate recomandă atât mărirea arealului în care se va plăti parcarea, cât și creșterea anumitor prețuri pentru parcare. În stabilirea arealului stradal în care se recomandă aplicarea taxei de parcare s-au avut în vedere următoarele: străzile să aibă un grad de ocupare mediu mai mare de 50 % din locuri pentru perioada orară analizată ( 8,00 – 17,00); străzile să se constituie într-un areal compact în jurul zonei centrale; parcările cu plată să nu afecteze cartiere rezidențiale; să existe străzi cu parcări gratuite la o distanță rezonabilă față de centru.
Străzile aflate în interiorul perimetrului propus pentru taxarea staționărilor auto însumează un număr de 4.448 de locuri de parcare.
Referitor la prețuri, acestea nu ar crește pentru toate locurile de parcare. Însă, Studiul propune introducerea unei zone tarifare zero în zona ultracentrală pentru care tariful să fie 3 lei/oră și pentru care modalitățile de plată sunt plata cu ora sau cu tichet tip o zi, valabil în acest caz 4 ore.
De asemenea, ar crește și valoarea abonamentelor.
Delegarea directă
Delegarea directă presupune, în mod concret, înființarea
unei structuri administrative proprii sau aflate în subordinea Consiliului Local. Angajații acestei structuri pot proveni prin angajare sau prin redistribuirea celor existenți din alte structuri. Se pare că firma care a realizat Studiul de oportunitate nu a prea agreat o astfel de posibilitate. Aceasta deoarece a găsit mult mai multe puncte slabe ale delegării directe, în comparație cu punctele tari.
Puncte tari…
…ale delegării directe: existența resurselor financiare pentru înființarea serviciului; existența spațiului (birouri) pentru funcționarea serviciului.
Puncte slabe…
….ale delegării directe: dificultatea alocării resursei umane necesare pentru operarea serviciului; cheltuieli salariale mai mari față de sectorul privat; alocarea fondurilor necesare investiției trebuie făcută înainte de debutul activității; activitatea serviciului se poate derula doar după efectuarea alocării bugetare, care pentru anul în curs nu este prevăzută; flux de numerar scăzut în primii ani de activitate; riscuri asumate de 80,4% privind înființarea, finanțarea, operarea, fluctuație de piață, modificări legislative și forță majoră; lipsa unor venituri constante și predictibile; implementare greoaie a activității.
Parteneriatul public-privat
Apoi, este prezentată analiza SWOT a parteneriatului public-privat. Parteneriatul public-privat este o modalitate de introducere a managementului privat în serviciile publice, pe calea unei legături contractuale pe termen lung între un operator şi o autoritate publică.
Puncte tari…
…ale parteneriatului public-privat: gestionarea activității într-un mod eficient; degrevarea bugetului local de cheltuielile de investiție.
Puncte slabe…
…ale parteneriatului public-privat: riscuri asumate de 80,4% privind înființarea, finanțarea, operarea, fluctuație de piață, protecție a mediului, modificări legislative și forță majoră; lipsa unor venituri constante și predictibile; defalcarea profitului în funcție de cota de participare a asociaților; implementare greoaie a activității; implicarea în potențiale litigii cu utilizatorii parcărilor; necesitatea întocmirii unor evidențe contabile specifice asocierii cu grad de complexitate crescut.
Deci, soluția ar fi conform Studiului amintit, concesionarea: „Se remarcă faptul că investiţia dezvoltată în parametrii prezentaţi este fezabilă din punct de vedere economic astfel: Pentru municipiul Tîrgu Mureș începând cu prima lună de concesionare; Pentru un investitor proiectul devine atractiv din punct de vedere economic pentru realizarea investiţiei dacă concesiunea se realizează pe o perioadă de minim 5 ani și la o redevență stabilită conform cap. 5.8.
În concluzie, proiectul „serviciului public de exploatare și întreținere a parcărilor cu plată din municipiul Tîrgu Mureș”, în forma sa actuală, este atractiv pentru investitorii privaţi și, conform indicatorilor analizaţi, se constată că proiectul poate fi finanţat prin resurse proprii ale concesionarului sau prin împrumuturi bancare”.
Referitor la durata concesiunii, firma care a efectuat Studiul propune o concesiune pe cinci ani, deoarece perioada de recuperare a investiției a fost estimată a avea loc la finele anului 4 de activitate a firmei de administrare a parcărilor.
Parcările, tot mai aglomerate
Săptămânalul Punctul a primit în ultima vreme câteva sesizări referitoare la parcările din zona centrală a municipiului Tîrgu Mureș. Mai exact, o parte dintre locuitorii din zona centrală sunt nemulțumiți în legătură cu faptul că, momentan, nu se mai plătește parcarea, deoarece, spun ei, aglomerația a devenit foarte mare, parcările sunt suprapline și îngreunează circulația deoarece mulți cetățeni nu mai au unde parca. Într-adevăr, era greu să găsești loc de parcare în centru și în perioada în care se plătea pentru parcare. Însă, atunci oamenii parcau cât era necesar. Acum unii își mențin acolo mașinile și mai mult decât ar fi necesar deoarece este gratuit și nu-i mai interesează dacă-și „abandonează” automobilele în zonă, chiar și câteva zile la rând.
„În zona Serviciului pentru Pașapoarte, zona străzilor Brăila, Rozelor etc. nu mai ai loc unde să parchezi. De când e gratis, unii își lasă acolo mașinile, dubițele, până își rezolvă treburile cu înmatricularea, uneori mai multe zile”, a declarat un târgumureșean care locuiește în zona Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Mureș.
De aceea, prin intermediul ziarului nostru, mai mulți târgumureșeni au solicitat autorităților competente rezolvarea problemei cu parcările publice din municipiu, deoarece în zona centrală uneori durează 10 – 15 minute până reușești să găsești un loc de parcare disponibil.
Chiar și pe facebook a apărut un grup de protest referitor la situația parcărilor supraaglomerate din Tîrgu Mureș, grup denumit „Rezolvați situația parcărilor din Tîrgu-Mureș” și creat de Mihai Mihnea: „Situația parcărilor din zona centrală a Tîrgu-Mureșului este o problemă spinoasă pentru mulți dintre noi. Mai ales pentru aceia dintre noi care nu vor sau nu pot să piardă timpul aiurea căutând o posibilitate de parcare în plin centru pentru a rezolva probleme personale sau de serviciu. Oare cum va fi rezolvată situația aceasta apăsătoare pentru târgumureșeni? Cine are interesul de a bloca un oraș întreg pe timpul orelor de vârf? Sunt dispus să plătesc acea oră de parcare pentru a putea staționa liniștit, măcar să nu fiu nevoit la o cursă contra cronometru pentru ultimul loc de parcare…”. Într-o altă postare, Mihnea Mihai a precizat: „În lipsa taxei de parcare, fiecare staționează în nesimțire, angajații instituțiilor din centru fac legea la primele ore ale dimineții! Vin la lucru fiecare cu câte O MAȘINĂ, parchează și pleacă la finalul zilei de lucru… sau nu!”.
Soluția propusă: S.R.L. al Primăriei
După cum am amintit la începutul articolului, „în ședința de CL de săptămâna trecută s-a admis varianta administrării parcărilor de un S.R.L. al municipalității”, spune consilierul local POL, Radu Bălaș.
De fapt, propunerea ca parcările din Tîrgu Mureș să fie administrate de un SRL al Consiliului Local a venit inițial din partea POL.
Două sunt principalele motive pentru care se impune această soluție, au notat cei de la POL pe pagina proprie de internet:
„1. La această oră se află în lucru Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, care este esențial pentru tot ceea ce va însemna transport în viitorul municipiului Tîrgu Mureș și care va avea o importantă componentă privind și parcările din oraș. Dacă acum parcările vor fi concesionate pe o perioadă de 5 ani, va fi zădărnicită punerea în aplicare a PMUD pentru această perioadă, deoarece Primăria nu va mai putea opera modificări într-un contract de concesionare aprobat. Credem că orașul nu își permite așa ceva.
2. Din punct de vedere economic, această formă de administrare a parcărilor este mai rentabilă pentru municipalitate atât pe termen scurt, cât, mai ales, pe termen mediu și lung. Acest fapt reiese însăși din calculele din studiu. Înființarea serviciului de parcare sub administrarea unui S.R.L. al Consiliului Local ar costa 1,2 milioane de lei, iar costurile ar fi de 5 milioane de lei, în cinci ani. La un nivel de încasare de 11,4 milioane de lei în cinci ani (cum reiese din studiu), rezultă că municipalitatea ar face un profit de 5,2 milioane de lei, adică mai mult decât s-ar obține din redevența propusă în urma concesionării (895.000 de lei pe an, adică 4,47 de milioane de lei în cinci ani). De asemenea, existența unui S.R.L. al Consiliului Local care să administreze parcările nu ar pune în pericol Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, deoarece deciziile viitoare cu privire la parcări se iau în Consiliul Local, care va fi și acționarul acestui S.R.L.”.
Aceasta după ce POL a criticat anterior Studiul de oportunitate privind concesionarea parcărilor din municipiul Tîrgu Mureș, spunând că este eronat deoarece „pe lângă faptul că prezintă multe calcule eronate (despre acest lucru puteți citi aici http://oameniliberi.com/analizat-studiul-privind-parcarile-indicatori-fara-justificare-cifre-din-burta-calcule-eronate/), studiul nu analizează decât două dintre posibilitățile de administrare a parcărilor (concesionare și serviciu în subordinea Primăriei), fără a lua în calcul și celelalte două variante posibile (un SRL al Consiliului Local, respectiv un parteneriat public-privat)”.
Răspuns la acuzațiile POL
De asemenea, trebuie precizat că firma care a realizat Studiul a răspuns pe pagina POL acuzațiilor lansate de acest partid, argumentând de ce Studiul nu este eronat și faptul că a fost realizat într-un mod profesionist și echidistant.
Concluzia
CL a aprobat administrarea parcărilor de către un S.R.L. al Consiliului Local Tîrgu Mureș. Însă situația încă nu este limpede. Mai multe detalii nu se știu încă, ci vor fi stabilite peste aproximativ o lună, într-o altă ședință de CL… Până atunci, parcăm deocamdată gratuit… dacă găsim loc!
Titi Dălălău
~Problema este, nu atat administrarea parcarilor ci parcarile in sine, care sunt insuficiente. Nu s-ar putea amenaja locuri de parcare in apropierea intrarilor in oras? De pilda in zona mureseni, Unirii, Tudor, 7 Noienbrie; parcari mai intinse si asigurarea unui mijloc de transport rapid de la parcare spre oras si inapoi. Astfel, centrul s-ar putea degaja (s-ar putea chiar interzice parcarea in Piata Trandafirilor) . Tichetul de parcare ar putea servi si ca bilet pentru transport(pret inclus in taxa de parcare).
~Este doar o idee care poate fi modelata
Suntem la coada Transilvaniei.. in loc de investitii in infrastructura noi investim in chermeze si concerte… faceti Park and Ride la periferie si eliberati orasul.. zona spitalului este sufocata de masini