Conceptul de a lucra de acasă este relativ nou pentru o mare parte a populației. Părinții se confruntă, astfel, cu o provocare majoră – îngrijirea corespunzătoare a copiilor lor fără neglijarea responsabilităților muncii. Dacă vă este dificil să vă gândiți la metode captivante și eficace pentru a vă ține copiii ocupați, v-am pregătit câteva sfaturi pentru a vă ușura căutarea.
3 moduri educative și distractive de a vă menține copilul ocupat și motivat acasă
- ÎI puteți stimula creativitatea prin desen
Desenul este un mijloc de exprimare prin care copilul începe să poată reprezenta realitatea care îl înconjoară. Acesta poate reprezenta și un mijloc de dezvoltare a imaginației ce intervine atunci când un copil desenează aspecte ce nu se regăsesc în planul realității. Relația dintre joc și desen este foarte strânsă, deoarece copiii se bucură să se exprime prin desenele lor sau să experimenteze culori și forme. În timpul copilăriei, ei petrec o mare parte din timpul pentru joacă desenând, dovedind faptul că activitatea este una foarte plăcută de cei mici.
Desenul îi ajută să își dezvolte sensibilitatea și este o modalitate excelentă de a învăța să-și gestioneze emoțiile. Creativitatea și imaginația sunt pilonii de bază în educația copiilor, acestea fiind dezvoltate cu ușurință la cei mici prin intermediul desenului. Încă de la o vârstă fragedă trebuie să le fie stimulată capacitatea creativă, fără a se stabili limite restrictive și fără a le fi corectate desenele.
- Înscrieți-l pe cel mic la cursuri online de programare
Programarea este un mod de alfabetizare de bază în era digitală. Este esențial pentru copii să înțeleagă și să poată lucra cu tehnologia din jurul lor. Această activitate îi ajută de asemenea să se dezvolte pe mai multe planuri: comunicare, creativitate, matematică, scris și încredere de sine.
Programarea promovează gândirea logică și îi învață pe copii cum să abordeze problemele complexe și cum să le descompună în unele mai mici, care sunt mai ușor de gestionat și de rezolvat.
Codificarea le permite elevilor să fie mici creatori. Elevii își maximizează creativitatea și realizează cum să contribuie cu propriile idei pentru a rezolva diferitele probleme apărute, toate acestea prin intermediul activității de a codifica.
3. Înscrieți-l la cursuri de limba engleză pentru a-i stimula dezvoltarea creierului
Este dovedit faptul că preșcolarilor le este mult mai ușor să învețe limba engleză (sau o altă limbă) față de adulți. Astfel, studierea unei limbi străine încă din copilărie aduce numeroase beneficii ce includ dezvoltarea lingvistică și culturală. Acest lucru se datorează faptului că, în copilărie, nu este necesar un efort voluntar pentru a învăța, ci se dobândește capacitatea de a învață limba, de a memora și de a înțelege cuvinte străine pe măsură ce structura creierului lor se dezvoltă. Copiii care încep să învețe engleză, de exemplu, de la o vârstă fragedă, își vor dezvolta creierul în multe moduri: vor avea o capacitate mai mare de concentrare și de rezolvare a problemelor, vor avea posibilitatea de a efectua mai multe sarcini într-un timp mai scurt, în mod eficient, fiind în plus mult mai agili. Ei vor putea realiza mai ușor conexiuni între diferite concepte, iar atenția și memoria lor vor fi îmbunătățite.
Pentru a vă ajuta copilul să se dezvolte armonios, considerați urmarea de către acesta a unor cursuri de limba engleză pentru preșcolari, precum cele de la Englezacopii.ro, ținute în mediul online. Acestea îl vor ajuta pe cel mic să învețe foarte rapid limba engleză.
Acestea fiind spuse, deși poate fi dificil să gestionați schimbările de program și de rutină, faceți tot posibilul pentru a planifica activități distractive și stimulente pentru copiii dumneavoastră, pentru a-i ajuta să se dezvolte armonios.
Sursă foto: Shutterstock.com