Săptămâna trecută, în data de 14 decembrie 2017, în Sala festivă a Colegiului Național „Alexandru Papiu Ilarian” din Tîrgu Mureș a avut loc festivitatea de lansare a celui de al VIII-lea volum din seria „Dascăli mureșeni”, îngrijit de publiciștii Ilarie Gh. Opriș, Virgil Simion Bui și Constantin Bogoșel. Volumul a fost publicat la editura Constantin Roman Vivu.
Volumul al VIII-lea cuprinde 200 de biografii ale dascălilor mureșeni, însoțite de câte o fotografie a acestora. Analiza și prezentarea volumului, prin alocuțiuni și cuvântări a fost realizată de prof. ing. Ioan Macarie – inspector școlar general, Lazăr Lădariu, președintele ASTREI mureșene, redactor-șef al cotidianului „Cuvântul liber”, prof. dr. Maria Kozak (inspector de limba și literatura română la IȘJ Mureș), conf. univ. dr. Giordano Altarozzi, de la Universitatea „Petru Maior” și Dimitrie Poptămaș, președintele Fundației „Vasile Netea”.
Festivitatea a fost moderată de prof. Cristina Someșan, directoarea Colegiului Național „Al. Papiu Ilarian.
„Volumul este unul democratic, în sensul că sunt prezenți atât educatoare, cât și învățătoare, profesori de învățământ gimnazial și liceal”, a precizat prof. Simion Bui.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.