De vânzare

Când un cuplu se hotărăște să își vândă mașina, de regulă el, dar se poate să fie și ea, este mai priceput. Așadar, de cele mai multe ori el, se apucă de prospectat piața, de stabilit un preț, de negociat mai apoi cu posibilii cumpărători, pentru ca într-un final mașina să se facă vândută. Nu e ceva ieșit din comun, dar uneori poate să fie un proces mâncător de timp și poate și nervi. Dacă cei doi se înțeleg și scopul este comun, lucrurile chiar dacă merg mai anevoios din cauza pieței sau a altor factori neprevăzuți, mașina până la urmă se va vinde.

Același lucru ar trebui să se întâmple în cuplul premier-președinte, în privatizarea CFR Marfă, unde premierul ar trebui să fie vioara întâi, pentru că el reprezintă executivul. Așadar, el ar trebui să se ocupe de prospectat piața, negocieri și obținerea celui mai bun preț. Sigur, e un proces mai complex, care implică și niște angajați și soarta unei companii de talie mare, pe care n-o poți vinde la Remat ca pe-o epavă contra unui tichet Rabla. Dar problema asta, pentru o firmă de avocatură specializată pe drept comercial, este floare la ureche. Așadar, cu câteva clauze în contractul de privatizare, Statul poate cere ca cel puțin majoritatea angajaților și soarta companiei să fie asigurată în continuare.

Ce se întâmplă de fapt este cu totul altceva, exact pe dos și extrem de contraproductiv procesului de vânzare (privatizare, e același lucru) a CFR. Premierul și președintele, aidoma unor precupețe înțepate, s-au dus cu mașina de vânzare la piață, s-au postat în buricul ei, după care s-au apucat să se certe, să se bălăcărească în văzul lumii, să fugă unul după altul în jurul mașinii (a se vedea cum pleacă și vin din concediu cei doi în aceste zile) uitând de scopul pentru care au venit. Așadar, dumneavoastră ca posibil cumpărător cam ce părere v-ați face? Câtă încredere ați mai avea să cumpărați ceva de la astfel de indivizi?

Astfel, impresia pe care o lasă cei doi este că privatizarea CFR Marfă este ultimul lucru la care se gândesc în aceste zile, iar procesul în sine, lăudabil ca idee, s-a transformat într-un nou episod de luptă politică penibilă, de cea mai joasă speță.

Cătălin Hegheș