Muzeul a fost amenajat în conacul lui DAMOKOS Gyula, respectiv în parcul şi grădina ce îl înconjoară. Conacul a fost clădit între secolele 17–19., primindu-şi înfăţişarea neoclasicistă în 1831.
Terenul de mai mult de două hectare şi conacul cu multe încăperi ofereau o posibilitate unică pentru înfiinţarea unui muzeu etnografic în aer liber. Instituţia şi-a deschis porţile publicului la 25 februarie 1973.
Pedagogul HASZMANN Pál (1902–1977) şi soţia lui, CSEH Ida (1909–2003) au oferit colecţia lor privată comunităţii maghiaro-secuieşti cu scopul înfiinţării muzeului. Visul lor de mai multe decenii, acela de a înfiinţa un muzeu, s-a împlinit mulţumită susţinătorilor şi a multor oameni entuziaşti. Munca lor este continuată de fiii lor şi de familiile acestora. Muzeul şi-a primit numele în 1999 după fondatorul său.
Caracterul de muzeu etnografic în aer liber îi este conferit de casele şi de porţile secuieşti, de moara de apă, de clădirile tipice ale arhitecturii populare secuieşti – toate mutate în grădina Muzeului „Haszmann Pál”. Prezentarea trecutului apiculturii din regiune reprezintă în sine o colecţie valoroasă, fiind o atracţie interesantă a muzeului în aer liber. Vestigiile patrimoniului construit, stâlpii funerari din lemn sculptat, crucile, pietrele funerare reflectă imaginea originală a cimitirelor secuieşti din regiunea noastră.
Expoziţia permanentă prezintă istoria culturală a regiunii şi a satului. Viaţa şi activitatea personalităţilor marcante din zonă constituie, de asemenea, o parte semnificativă şi instructivă a colecţiei. În curtea muzeului sunt expuse busturile lui BOD Péter şi VÉGH Antal, renumiţi fii ai Cernatului.
Una dintre cele mai valoroase colecţii ale muzeului etnografic în aer liber este expoziţia de maşini şi de unelte agricole vechi, ce au menirea de a prezenta trecutul, vestigiile materiale şi spirituale ale gospodăritului. Colecţia cuprinde maşini cu aburi, garnituri de treierat, tractoare, utilaje motrice, maşini pentru cultivarea pământului, respectiv numeroase unelte agricole unice, de epocă.
În pivniţa boltită a conacului Damokos, care datează din evul mediu târziu, a fost amenajată expoziţia decicată artei maghiare a fontei, aşa-numitul „muzeu de sobe”. Aceasta include nu doar sobe de fontă, ci şi obiecte decorative, „minuni din fontă” artistice şi alte obiecte de uz casnic, legate de religie şi de cultura funerară. Obiectele cele mai vechi datează din secolele 17–18., marea lor majoritate provenind din secolul al 19-lea, din epoca de aur a fontei, din cele mai renumite turnătorii transilvănene.
Expoziţia de istoria tehnicii, a radioreceptoarelor este, de asemenea, o colecţie valoroasă a muzeului. Printre aparatele cele mai vechi se regăsesc radiourile cu detector cu galenă, dotate cu căşti. Printre numeroasele receptoare pot fi admirate şi aparate de înregistrare, respectiv de redare a sunetului, telefoane, gramofoane şi patefoane de epocă, datând cu începere din anii 1920–1930 şi până în zilele noastre. S-a reuşit punerea în funcţiune a mai mult de optzeci la sută din aceste aparate, care, spre bucuria vizitatorilor, pot fi şi ascultate, auzite.