Zilele trecute, Adunarea Generală şi Consiliul de Administraţie al Baschet Club (BC) Mureş au decis ca îndrăgita echipă masculină de baschet din Tîrgu Mureş să fie condusă de actualii antrenori şi în noul sezon competiţional. Astfel, Szászgáspár Barnabás va fi în continuare antrenorul principal, iar George Trif va fi secundul tigrilor şi în sezonul viitor.
BC Mureş a încheiat sezonul 2016 – 2017 pe locul şapte, după ce a jucat finala Cupei României la Baschet Masculin şi s-a calificat în play-off-ul Ligii Naţionale, pierzând apoi în primul tur.
Despre acest nou început, dar şi despre greutăţile prin care a trecut echipa în sezonul care tocmai s-a încheiat, l-am întrebat pe antrenorul principal al tigrilor, Szászgáspár Barnabás.
Antrenor reales
Reporter: Cu ce gânduri ai întâmpinat hotărârea Adunării Generale şi a Consiliului de Administraţie de a rămâne la cârma echipei BC Mureş şi în noul sezon?
Szászgáspár Barnabás: Hotărârea am primit-o cu gânduri pozitive şi speranţe pentru continuitate, deoarece după cum se ştie, am depăşit un sezon foarte greu în care, alături de jucători, am demonstrat că avem tărie de caracter şi, punând pe planul doi problemele financiare, am reprezentat cu onoare oraşul, atât pe plan naţional cât şi internaţional.
Rep.: Ce înseamnă sezon foarte greu?
S.B.: A fost un sezon foarte – foarte greu în care am pornit la drum împreună cu George Trif. A fost un sezon pe care l-am asumat şi în care am trecut prin multe. Mi-ar trebui o oră ca să fac o analiză scurtă şi la obiect. Jucătorii au rezistat, pot spune eroic, acestui sezon şi chiar au arătat că au caracter. Numai noi ştim de câte ori au avut bagajele făcute şi ne gândeam că se destramă această echipă. Nu ştiam cum putem să mergem mai departe. Au fost jucători care, din păcate, au optat să părăsească echipa, asta ne-a perturbat puţin, dar ne-am adunat. Am adus oameni potriviţi la locul potrivit şi am mers mai departe. Şi cred că nu ne-am făcut de ruşine.
Analiza sezonului trecut
Rep.: Câte obiective aţi avut trasate în sezonul trecut?
S.B.: Am avut trasate trei obiective. În Cupele Europene chiar am fost felicitaţi, am trecut de o grupă pentru prima dată pentru baschetul târgumureşean. Normal, al doilea obiectiv al nostru a fost Cupa României, am fost în final eight, apoi am fost în final four. Băieţii s-au mobilizat foarte bine, ne-am dorit să ne evidenţiem şi am ajuns într-o finală pe care am jucat-o împotriva Clujului, un dream team, peste nivelul campionatului, o echipă foarte bună. Am arătat că putem să surprindem, dar din păcate o secundă ne-a lipsit ca să aducem un trofeu. Ar fi fost cel mai valoros trofeu! Am trecut şi prin bune şi prin rele, şi eu sper că şi fanii noştri care şi-au arătat întotdeauna iubirea către echipă sunt mulţumiţi, poate nu în totalitate, dar vă spun prin ce-am trecut tot sezonul ăsta, eu zic că toată lumea, de la mic la mare, şi-a făcut datoria!
Rep.: Cum aţi reuşit să depăşiţi problemele financiare?
S.B.: Nu a fost uşor, dar toţi implicaţii în familia BC Mureş au dat dovadă de maturitate şi ambiţie şi, cu eforturile sponsorilor şi ale autorităţilor locale, am reuşit să depăşim această criză. Din păcate, tot sportul românesc suferă de lipsa unui sprijin şi a unui proiect solid care să vină în ajutorul atât al sportului de masă, cât şi al sportului de performanţă.
Secretul succesului
Rep.: Ai vreun secret în a ţine echipa motivată chiar şi pe vremuri de restrişte?
S.B.: Secretul ar fi dorinţa şi devotamentul nostru. Am depus eforturi mari pentru a ţine echipa unită şi pentru a forma un nucleu cu caractere puternice care să lupte cu sufletul pentru clubul nostru, fără a pune pe primul plan partea financiară! Eu am fost mulţumit de toţi jucătorii şi după fiecare meci le mulţumesc băieţilor pentru efort!
Rep.: Ce îţi propui pentru noul sezon?
S.B.: Dorinţa noastră este să formăm o echipă competitivă, bazată pe promovarea mai multor jucători mureşeni tineri cu susţinerea unui management şi proiect sănătos. Mă voi strădui ca să menţinem acest nucleu puternic, să nu începem iarăşi o construcţie de la zero, că este foarte greu, asta ştiţi şi dvs. şi ştim şi noi pe pielea noastră şi sperăm că, conducerea o să înţeleagă acest lucru şi o să ne sprijine ca să putem să ţinem aceşti jucători şi în jurul acestor jucători să construim o echipă cu care să putem să abordăm sezonul viitor.
Rep.: Cum a rămas cu sponsorizarea de la bugetul local?
S.B.: La inițiativa Ministerului Tineretului și Sportului, Guvernul a modificat Legea Sportului printr-o reglementare care le permite autorităților locale să finanțeze activitățile sportive. Prin această modificare, un procent de 5% din bugetele locale va putea fi alocat doar sportului. Totodată, prin noua formă a legii, s-a reglementat și modul prin care vor fi remunerați sportivii, alături de angajații cluburilor, cu bani de la bugetele locale. Noua lege vine în ajutorul nostru, dar aşteptăm o lege a sponsorizării solide!
Şansă tinerilor sub 23 de ani
Rep.: Ce noutăţi sunt în regulamentul Biroului Federal de Baschet?
S.B.: Regula din sezonul următor aduce în viziunea oricărui club minim trei-patru jucători foarte tineri, sub 23 de ani, care să fie incluşi în primele 10 minute ale jocului. Deci asta schimbă puţin teoria oricărui club. Regula străinilor rămâne şi se plusează cu un jucător, deci o să fie şase străini, venind în ajutorul echipelor care joacă în Cupele Europene, deci şase străini plus jucătorul sub 23 de ani şi urmează apoi jucătorii autohtoni, ai noştri de acasă cu care să alcătuim lotul final. Trebuie analizat, bine gândit şi mers mai departe!
Consilier local optimist
Rep.: În urma alegerilor locale din iunie 2016 ai devenit consilier local. Cum se împacă baschetul cu administraţia?
S.B.: Sunt o fire optimistă, iar pentru că sportul înseamnă totul pentru mine, am acceptat acest rol în administraţia publică. Am pornit de jos, de la nivelul de antrenor de copii şi juniori, am parcurs toate etapele şi fiind şi profesor de sport am sesizat lipsa de proiecte, de infrastructură şi toate problemele cu care se confruntă sportul de masă şi de performanţă. Sunt optimist şi sunt preşedintele Comisiei de cultură şi sport, de aceea sper în schimbarea în bine!
Rep.: Ce părere ai despre îndepărtarea plăcuţelor bilingve de pe clădirile din str. Gheorghe Doja?
S.B.: Sunt foarte indignat, chiar revoltat, deoarece nu acesta este spiritul oraşului nostru. Tîrgu Mureş este un oraş multicultural. Îndepărtarea plăcuţelor bilingve în 2017 instigă comunitatea şi aceste acţiuni nu fac cinste urbei!
Rep.: Ce ştii despre soarta Aeroportului Transilvania din Tîrgu Mureş?
S.B.: Consiliul Judeţean face eforturi mari pentru a obţine resursele necesare pentru renovarea şi extinderea pistei de decolare-aterizare a Aeroportului Transilvania, accesând împrumuturi. Sperăm că în toamnă vom avea Aeroportul deschis.
Rep.: Ce părere ai despre problema Liceului Teologic Romano-Catolic?
S.B.: Soarta Liceului Teologic Romano-Catolic este foarte tristă, pentru că aproape de un an se încearcă rezolvarea problemei acestor copii şi părinţi, care nu au nicio vină. După cum se ştie au fost multe discuţii pe plan local şi la minister, chiar şi Arhiepiscopul romano-catolic de Alba Iulia, Jakubinyi György, s-a deplasat în oraşul nostru pentru a încerca soluţionarea problemei. Sper să se găsească soluţia cea mai viabilă pentru a depăşi acest moment delicat.
Reporter: Succes în continuare! Huj, huj, hajra, Bravo BC Mureş!
Erika MÃRGINEAN