Decizie definitivă. Primarul Soós Zoltán rămâne suspendat
Decizie definitivă. Primarul Soós Zoltán rămâne suspendat

Decizie definitivă. Primarul Soós Zoltán rămâne suspendat

Instanța a respins recursul lui Zoltán Soós, primarul municipiului Târgu Mureș, astfel că interzicerea atribuțiilor sale de primar rămâne în vigoare.

Potrivit scurtei justificari publicate pe site-ul tribunalului, interzicerea exercitarii atributiilor de primar este intemeiata, iar decizia este definitiva.

Primăria Municipiului Târgu Mureș informează că, astăzi, în urma contestației formulate împotriva măsurii controlului judiciar dispusă de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Mureș, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mureș a decis menținerea acestei măsuri, și a măsurii complementare care vizează suspendarea exercitării atribuțiilor pentru o perioadă de 60 de zile pentru primarul Soós Zoltán.

“Consider că măsura dispusă este una disproporționată, însă rămân încrezător că, în cele din urmă, adevărul și justiția își vor spune cuvântul. În acest context, voi continua să colaborez deschis cu autoritățile și să pun la dispoziție toate informațiile necesare pentru a-mi demonstra nevinovăția” a declarat primarul Soós Zoltán.

Pe durata aplicării acestei măsuri, atribuțiile primarului vor fi exercitate conform legislației în vigoare, de către viceprimarul Kovács Mihály Levente.

Activitatea administrativă a Primăriei va decurge normal, fără întreruperi, iar proiectele de dezvoltare a orașului vor merge mai departe conform planificării, în deplin respect față de principiile de legalitate, transparență și responsabilitate față de comunitate.

Serviciul Relații Interne și Internaționale