Restaurantele vor fi deschise în trei etape, începând cu terasele acestora, apoi cu spațiul interior doar la jumătate din capacitate și, ulterior, în a treia etapă, cu întregul spațiu, a fost decis la Guvern, în discuția dintre reprezentanții HoReCa și premierul Ludovic Orban. Când anume vor fi deschise localurile va fi stabilit undeva la jumătatea lunii mai, a declarat pentru Profit.ro Dragoș Petrescu, președintele HORA (asociația restaurantelor din România), prezent la discuție. Patronatele din industrie au cerut ca terasele să fie deschise măcar la 1 iunie, dar premierul nu a dat încă un răspuns la această solicitare. Indiferent de data deschiderii, proprietarii localurilor vor aplica o serie de măsuri de protecție, anunțate anterior.
„Cel mai important lucru este că discuția a fost constructivă, iar premierul a înțeles că prelungirea interdicțiilor pentru hoteluri și restaurante este foarte dificilă pentru industrie, pentru că angajații nu mai pot sta acasă încă 1-2 luni. Au fost discutate 12 puncte și va avea loc o nouă întâlnire între reprezentanții Horeca și premier, în urma căreia se va stabili exact când se deschid restaurantele. Pe 15 mai nu se vor deschide nici restaurantele și nici terasele, urmând ca toate acestea să se deschidă ulterior, în valul doi de relaxare, și asta nu total, ci în trei etape”, a explicat Dragoș Petrescu.
Industria a cerut ca deschiderea restaurantelor să înceapă de la 1 iunie.
Au fost însă deja agreate cu premierul Orban trei etape de deschidere a deschidere: mai întâi vor fi deschise terasele, apoi interioarele, cu 50% din capacitate, și ulterior vor fi deschise la capacitate integrală. Deși hotelurile nu au fost închise, restricțiile de circulație pentru persoane le-au făcut să nu își poată desfășura activitatea. Practic, hotelurile nu au fost supuse restricțiilor, dar proprietarii acestora le-au închis singuri, neavând clienți „Din 15 mai va fi o deschidere limitată, cu declarații de deplasare ale turiștilor, urmând ca Guvernul să clarifice modul în care pot circula turiștii. Săptămâna viitoare vor fi clare aceste norme de deplasare a turiștilor”, a precizat Petrescu.
Patronatele au mai solicitat premierului prelungirea șomajului tehnic pentru angajații din HORECA până la finalul lunii mai, urmând ca după 1 iunie să intre pe programul de muncă flexibilă, iar Guvernul să acopere, pentru tot restul anului, maximum 43% din veniturile angajaților plafonate la salariul mediu pe economie. „Acest lucru se va întâmpla până la finalul anului, indiferent dacă și când vom deschide restaurantele. Am solicitat suspendarea plății impozitului specific pentru tot anul 2020. Am solicitat ca guvernul să decidă ca primăriile să poată anula sau scădea taxele locale ale firmelor din HORECA, pentru că nu pot face asta fără acordul executivului. Am solicitat sprijin pentru potențialele investiții în respectarea regulilor de distanțare socială. Dacă vom fi obligați să investim în măști, dezinfectanți, aparate de testat temperatura etc., acestea să fie compensate de către stat”, a mai afirmat reprezentantul HORA.
Patronatele au mai cerut amânarea taxelor din acest an pentru anul viitor și plata lor în 12 rate în 2021, au cerut granturi pentru fondurile europene, care să fie direcționate către Horeca și au solicitat o soluție de rezolvare a problemei chiriilor – amânarea pentru 2021 a plății acestora, iar întreruperea contractelor să poată fi făcută de chiriaș fără să plătească penalități.
Citește mai mult la: https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/retail/exclusiv-decizie-la-guvern-restaurantele-vor-fi-deschise-in-3-etape-19354151