Borbély László, vicepreşedintele politic al UDMR, a declarat sâmbătă la Târgu Mureş, că în momentul de faţă o demisie a preşedintelui Traian Băsescu nu ar rezolva nimic şi că este îngrijorător faptul că zilnic scena politică este dominată de scandal.
„Eu cred că în momentul de faţă o demisie în primul rând nu ar rezolva nimic şi suntem în perioada în care fiecare trebuie să fie implicat în pregătirea alegerilor prezidenţiale, nu cred că acest lucru ar rezolva ceva. Din păcate ceea ce mă îngrijorează este această atmosferă care aproape a devenit cotidiană, scandal peste scandal, în fiecare zi avem către un scandal, în loc să ne ocupăm de ceea ce ar trebui să ne ocupăm şi de ceea ce aşteaptă cetăţenii de la noi. Deci să guvernăm, să creăm o stabilitate economică, eu cred că în România în ultimii ani de fapt s-a încetăţenit acest stil de a ne ocupa de lucruri care evident pot fi foarte atractive pentru presă, poate şi pentru o parte dintre cetăţeni, dar nu cred că aceste lucruri sunt cele mai importante. Sincer”, a declarat, pentru AGERPRES, Laszlo Borbely. (EM)
"Demisia lui Băsescu n-ar rezolva nimic!"
Category: Stirile Punctul
Ce demisie, de parca Borbely si-a dat demisia cand a fost cercetat penal. Ei sunt imuni.Pot fura la nesfarsit!