Fundația comunitară Mureș organizează dezbaterea publică cu tema “Extinderea zonei pietonale în zona centrală a municipiului Târgu-Mureș” în data de 7 decembrie 2017, între orele 18.00 şi 20.00 în Sala Conferințelor (Casa căsătoriilor) din incinta Cetății Medievale, corp B.
Scopul acestei dezbateri este acela de a propune un proiect de Hotărâre de Consiliu Local pentru extinderea zonei pietonale în centrul orașului și restricționarea parțială a circulației mașinilor în zonă.
La dezbaterea publică sunt invitați:
– reprezentanții autorităților locale direct responsabile, precum Arhitectul șef al municipiului, Administrația Domeniului Public, Poliția rutieră și Poliția locală;
– membrii Consiliului Local;
– arhitecți și urbaniști, membrii Ordinului Arhitecților din România;
– reprezentanții unor instituții publice, precum: Consiliul Județean Mureș, Instituția Prefectului Mureș, Palatul Culturii, Muzeul Județean, Teatrul Național, școli și grădinițe din zonă;
– ONG-uri și reprezentanți ai societății civile.
– reprezentanții magazinelor și firmelor din zona centrală, ai companiilor de transport public, taxi;
– locuitori riverani, cetățeni proprietari de autoturisme, cetățeni doritori pentru extinderea spațiului pietonal și închiderea centrului orașului;
– mass-media.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.