Organizaţiile politice şi civice maghiare reprezentate în judeţul Mureş nu au o poziţie unitară în privinţa votului privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu, întrucât UDMR şi Uniunea Secuilor din România (USR) cheamă maghiarii la vot, Partidul Civic Maghiar (PCM) face apel la neprezentarea acestei etnii la urne, iar Partidul Popular al Maghiarilor din România (PPMT) preferă tăcerea. ‘UDMR cheamă populaţia să meargă la vot. Am lansat un apel şi facem acest lucru şi prin intermediul dumneavoastră ca populaţia să meargă duminică la vot. Dreptul la vot şi dreptul de a se exprima prin vot la Referendum este cel care îţi dă dreptul să îşi prefigurezi viitorul. Cei care nu merg la vot nu pot contesta ulterior rezultatul acestuia şi este anormal ca rezultatul unui vot să fie anulat prin nereprezentare. Să meargă, să voteze cum vor, dar să meargă la vot’, a declarat presei senatorul UDMR, Gyorgy Frunda.
Istvan Molnar, preşedintele executiv al Uniunii Secuilor din România, a afirmat, la rândul său, că participarea la referendum este de maximă importanţă pentru toţi, nu numai pentru secui, ci pentru întreaga ţară, iar îndemnul USR este acela ca secuii şi maghiarii să voteze în favoare demiterii. ‘Este vorba de un DA sau un NU, mai precis este vorba de faptul că nu mai vrem să continuăm aşa cum a fost, necăjiţi. DA, pentru a începe ceva mai uman, în care să găsim un pic de bucurie şi bunăstare. Ne-am cam săturat ca madam Merkel şi alţii să îşi bage năsucul în problemele noastre de toate zilele şi m-ar interesa unde a fost doamna Merkel când mi s-a tăiat jumătate din pensie, când mi s-a luat salariul şi altele (…) Dacă Europa gândeşte că suntem ceva cobai pentru anumite experienţe ale lor sau dacă au alte idei şi interese, atunci ne pare foarte rău, încep să înclin către ideea de a nu prea mai avea nevoie de Europa. Fac apel către secui, în primul rând, şi pentru maghiari: să meargă la vot şi să voteze cu DA, pentru schimbare’, a arătat preşedintele executiv al USR.
Într-un comunicat de presă dat publicităţii miercuri, Consiliul Director al Uniunii Secuilor din România a arătat că ziua de 29 iulie este ‘şansa înlăturării de la putere a ultimului personaj controversat al erei postcomuniste’. ‘Trebuia să constatăm cu consternare că toate acele partide maghiare, care pretind zgomotos dreptul la reprezentare exclusivă a secuilor şi a maghiarilor, de fapt se ascund după deget. Rămâne deci de datoria noastră să facem un apel către secuii şi maghiarii din ţară: acest referendum nu poate fi minimalizat la nivelul unor jocuri politice cameleoniste’, se arată în comunicatul USR. Uniunea Secuilor din România a făcut apel la populaţia maghiară să voteze cu DA la referendum.
În schimb, preşedintele Forumului de Coordonare al Organizaţiilor Judeţene ale Partidului Civic Maghiar, Laszlo Gyorgy, a îndemnat populaţia maghiară ‘să nu facă parte din mascarada care se întâmplă în ţară, la momentul actual, să nu meargă la vot, pur şi simplu’. ‘Dacă vrem să păstrăm ultima fortăreaţă a democraţiei în România, atunci trebuie să fim părtaşi, dat fiind faptul că nu ne prezentăm la acest referendum’, a arătat Laszlo Gyorgy, care este şi liderul PCM Mureş.
În privinţa declaraţiilor senatorului Gyorgy Frunda, în ceea ce priveşte demiterea preşedintelui Traian Băsescu, Laszlo Gyorgy consideră că ‘ştim foarte bine că există o legătură foarte strânsă între o parte din UDMR, o fracţiune din UDMR mai socialistă, şi Guvernul actual socialist condus de Victor Ponta’. ‘Nu ne miră acest lucru şi bineînţeles, ca întotdeauna, nici acum UDMR şi domnul senator Frunda nu se uită la bunăstarea oamenilor, a cetăţenilor ţării, a cetăţenilor de etnie maghiară, ci tratează problema ca întotdeauna, numai şi numai din interes strict personal şi politic al UDMR. Comunitatea maghiară trebuie să fie reprezentată corect, comunitatea maghiară s-a exprimat în privinţa acestui referendum şi nu va face parte din această mascaradă’, a accentuat Laszlo Gyorgy.
AGERPRES