Între municipiul Sighişoara şi comuna limitrofă Albeşti nu a existat multă vreme o graniță stabilă. Astfel, timp de 5 ani cele două localități au fost în litigiu din cauza a două documente care se bat cap în cap, și anume: un decret prezidenţial din 1976, prin care 70 de hectare din teritoriul comunei Albeşti erau atribuite Sighişoarei și Legea 2/1968 potrivit căreia comuna Albeşti se situează, ca limite teritoriale naturale, între Valea Hotarului, la est, şi Valea Dracului, la vest. Aceasta din urmă marchează, conform aceleiaşi legi, graniţa între Albeşti şi municipiul Sighişoara. În plus, Sighişoara administrează din anul 1982 cele 70 de hectare peste ,,graniţă”, teren pe care a fost ridicată platforma industrială a municipiului, dar şi un cartier rezidenţial…
La final de ,,lupte”…
Pentru a delimita clar granița dintre cele două localități și a înlătura situația hilară în care locuitorii de pe strada Baraților trebuiau dublu impozați, deoarece primarul de Albeşti, Toader Stroian susţinea că strada aparţine în întregime Albeştiului, iar primarul de Sighişoara Dorin Dăneşan consideră că e pe jumătate, adică partea dreaptă a Sighişoarei, s-a pornit un proces care a durat 5 ani. Trecând prin toate instanţele, în final Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat câştig de cauză Sighişoarei prin Decizia nr.608/2004, irevocabilă. Cu toate acestea la sfârșitul lunii decembrie, Secţia Drumuri Naţionale Mureş din cadrul Direcţiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a trimis un fax – semnat de un înlocuitor al şefului de secţie Ispas Gheorghe – care anunța că se va proceda la ,,demontarea, respectiv, montarea indicatoarelor rutiere” sus-menţionate. În ciuda răspunsului Primăriei Sighişoara, prin care se precizează că demersul se află în afara legii, întrucât actele invocate în faxul SDN Mureş nu confereau „dreptul legal de a opera modificări în ceea ce priveşte montarea şi demontarea unor indicatoare rutiere care atestă intrarea/ieşirea din localităţile Sighişoara, respectiv, Albeşti pe tronsonul în care acestea sunt limitrofe”, arătând că „Ordinul Prefectului nr. 231/4.08.2011 se referă la constituirea comisiei de delimitare cadastrală a limitelor hotarului administrativ între Comuna Albeşti şi Municipiul Sighişoara, iar procesul verbal nr. 6328/22.12.2011 nu este semnat de Primăria Sighişoara numiţi de către Prefect şi nici nu constituie un act final de delimitare (….), iar Hotărârea Consiliului Local al Comunei Albeşti nr. 50/28.12.2011 nu poate produce efecte legale anterior pronunţării Instituţiei Prefectului, care exercită controlul legalităţii asupra acestui act administrativ.”
În ciuda acestor precizări legale, circul programat s-a produs, s-a şi televizat, iar locuitorii celor două localităţi au avut subiect de discuţii pro şi contra timp de o săptămână…
Confuzia…
În 4 ianuarie 2012, şeful SDN Mureş dl. Gheorghe Ispas a transmis o scrisoare celor două primării implicate, dar şi la DRDP Braşov District Sighişoara, respectiv, Poliţia Sighişoara prin care anunța că „urmare unei regretabile confuzii de interpretare a legislaţiei şi normativelor tehnice în vigoare privind semnalizarea rutieră, confuzie având la bază contenciosul administrativ privind delimitarea teritorială între cele două entităţi administrativ teritoriale…” şi „se dispune Districtului Sighişoara remontarea indicatoarelor de intrare în localitate…”, precizându-se şi baza legală a definirii poziţiei acestora, condiţiile în care se poate schimba limita de amplasare pe DN13, aşa cum este ea definită, precum şi faptul că soluţia de amplasare a indicatoarelor de localitate dispusă prin această adresă „este conformă cu Standardul Român SR 1848 -1-10-2108 Semnalizare rutieră. Indicatoare şi mijloace rutiere.” Adresa conţine şi detaliile aplicabile situaţiei extrase din actele normative indicate. În urma acestei dispoziţii, indicatoarele au revenit la poziţia anterioară, stabilită prin sentinţă definitivă şi irevocabilă.
Istrate Manu