Vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş că UDMR are o iniţiativă cetăţenească de nivel european cu privire la drepturile minorităţilor naţionale, că deţine infrastructura necesară şi parteneri pentru susţinerea acesteia, iar Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT) şi Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) pot să se alăture Uniunii.
‘Eu cred că am fost destul de explicit şi de clar în prezentare, deşi nu am vorbit despre acest aspect. Noi avem toate componentele şi pregătirea necesară, din punct de vedere logistic, din punct de vedere al acoperirii europene, din punct de vedere al celor 7 iniţiatori care sunt personalităţi europene cunoscute, ca să facem din nou un apel, cum am mai făcut mai multe alte apeluri la colegii noştri, nu-i nici un fel de problemă, să ni se alăture, să ne ajute în adunarea de semnături pentru că această iniţiativă este a tuturor. Acesta este apelul nostru, să vină lângă noi, să ne ajute în adunarea semnăturilor, dar aceasta este propunerea noastră. Evident textul a fost negociat şi discutat între noi şi va fi finalizat în iunie, dar aşteptăm pe toţi cei care vor să se alăture acestei iniţiative. Noi avem această iniţiativă, ne ajunge una. Ei să vină lângă noi. Nouă ne ajunge o iniţiativă’, a spus Borbely, întrebat fiind dacă UDMR se va implica şi în susţinerea iniţiativelor similare ale PPMT şi CNS.
Laszlo Borbely a precizat că din acest motiv în proiectul de iniţiativă cetăţenească există şase domenii ‘foarte largi ca fiecare să-şi găsească felia care îi convine’ şi că acestea pot fi asumate de toată lumea.
‘Din acest punct de vedere nu avem nici un semn de întrebare, suntem pregătiţi, suntem convinşi, sper că va fi agreată de Comisia Europeană şi facem un apel către cele două organizaţii (PPMT şi CNS, n.r.) care mai au asemenea intenţii să vină lângă noi pentru că este important să arătăm această solidaritate. Dacă există o solidaritate în cadrul a 95 de minorităţi din Europa, eu cred că putem găsi o solidaritate şi în cadrul minorităţii maghiare’, a afirmat vicepreşedintele politic al UDMR.
Preşedintele Uniunii Federale a Naţionalităţilor Europene (FUEN), Hans Heinrich Hansen, a precizat în cadrul conferinţei de presă că partener în acest proiect este UDMR şi că ‘UDMR va decide cum va dori să coopereze cu aceste formaţiuni’.
AGERPRES