Oamenii și-au imaginat, de-a lungul timpului, modalități de a construi o societate mai bună, uneori aproape perfectă, numită utopie.
Alții și-au imaginat și un viitor decăzut, în care societatea, uneori chiar planeta, ajunge în anumite situații dezastruoase, ceea ce numim distopie.
Unii chiar au încercat să aplice unele utopii în realitate. În acest sens adeseori este amintită societatea comunistă. Au eșuat.
Probabil mai rar au încercat unii să aplice vreo distopie în realitate, chiar dacă și societăți distopice au fost create de scriitori, gânditori etc.
Acum 20 de ani, într-o revistă, un gânditor trecut de vârsta tinereții își imaginea o distopie. Își imagina o societate condusă de o elită mai presus de lege. O populație căreia i se impunea ideea că e liberă să aleagă. O societate cu drept de vot, dar în care manipularea politicienilor era atât de mare încât totul era minciună, astfel încât pe orice ai vota, tot ai vota fără să ști pe cine alegi. Politicienii ar fi fost doar niște actori de atras voturi, care nici măcar să-și scrie discursurile nu erau în stare. Și care foloseau populația la fel cum văcarii folosesc vacile. Să o mulgă. De voturi…
Dar, își imagina bătrânul, manipularea nu se oprea doar la nivel de politică. Totul era manipulare. Produsele pe care le cumpărau, hainele pe care le îmbrăcau, mașinile pe care le foloseau. Adeseori, toate acestea erau ale oamenilor fiindcă li se impuneau în gândire. Hainele, mașinile nu mai erau doar utile omului, ci o parte a lui, îl defineau. Obiectele defineau oamenii, nu oamenii obiectele. Oamenii nu mai credeau în Dumnezeu, nici măcar în idealuri, în principii sau valori precum inteligența, simplitatea, bunătatea etc., ci doar în valoarea banului. Totuși, cultul și idolatria erau mai puternice ca niciodată: obiecte, hainele, mașinile, care în mod normale au fost inventate pentru a folosi unui scop util, au devenit tot mai dragi oamenilor în calitate de imagini, mai ales ca semne care reflectau relații umane. Prieteniile se legau pe bază de interese, iar dușmăniile pe baze materiale.
Pentru mulți, câinii erau mai importanți decât oamenii. Pentru mulți copiii erau o povară, nu o bucurie. Pentru mulți bărbați, femeile nu erau atractive. Pentru multe femei, bărbații nu erau atractivi. Dacă mai erau susținători ai valorilor tradiționale, aceștia erau puși la zid, numiți fasciști, acuzați de lipsă de toleranță. Iar susținătorii ideilor noi, chiar dacă acestea erau rele, pozau mereu în victime, pentru a-și impune cu forța valorile, împotriva celor pe care-i numeau fasciști.
Pe stradă nu aveai siguranță. Dacă-ți dădea cineva în cap, agresorul nu pățea nimic, că doar nu puteai să dovedești că el te-a lovit, nici măcar cu cinci martori. Mai mult, dacă-l reclamai, o pățeai și mai rău că te acuza de calomnie.
Mâncarea era otrăvită. Dar otrava se punea în doze mici, ca să nu omoare omul dintr-o dată, ci să-l distrugă încetul cu încetul, fără să-și dea seama.
Oamenilor, copiilor le erau injectate substanțe fără să li se ceară acordul, sub pretextul salvării de la unele boli și efecte ale acestora, reale sau imaginare. Cu toate acestea, tot mai mulți oameni se îmbolnăveau de boli incurabile, iar tristețea și depresia punea stăpânire pe planetă.
Scopul din spatele acestor acțiuni destructive? Gânditorul nu a precizat clar. Dar a menționat că distopia sa va prinde viață când banul va avea suflet, iar omul nu va mai avea suflet.
Titi DÃLÃLÃU