Doar asiaticele o depășesc pe Bernie în clasamentul mondial
Doar asiaticele o depășesc pe Bernie în clasamentul mondial

Doar asiaticele o depășesc pe Bernie în clasamentul mondial

Bernadette Szocs (29 de ani) a avut un an foarte reușit și încheie 2024 pe locul 14 în clasamentul mondial individual World Table Tennis, performanță lăudabilă pentru jucătoarea din Târgu Mureș.

Sportiva legitimată la Steaua București a avut un final de an excepțional, în care a impresionat la Turneul Campioanelor, care a avut loc în noiembrie, în Japonia.

Bernadette Szocs a învins două jucătoare din Japonia, a bifat performanța carierei prin calificarea în semifinale și a reușit să se întoarcă cu medalia de bronz, semnând astfel cea mai bună clasare a sa în această competiție.

În semifinale, Bernadette Szocs a fost învinsă de chinezoaica Manyu Wang, a doua favorită și numărul doi mondial, care s-a impus cu 4-3 (11-6, 11-9, 11-5, 10-12, 7-11, 10-12, 11-4).

În 2024, la Jocurile Olimpice de la Paris, Bernadette Szocs a terminat pe locul 5 în proba de dublu mixt, alături de Ovidiu Ionescu.

Dublă vicecampioană europeană, la simplu și dublu, la ediția găzduită de Linz, Szocs a terminat anul 2024 pe locul 4 la Cupa Mondială pentru echipe mixte, din China.

Sursa: Gsp.ro