Primarul municipiului Târgu Mureş, Dorin Florea, a solicitat, vineri, instituţiilor care urmează să fie implicate în exerciţiul naţional de alarmare în situaţii de protecţie civilă, PROCIV 2017, programat săptămâna viitoare, să nu „îngrijoreze inutil populaţia” şi să nu creeze o „atmosferă apocaliptică”, întrucât nu i se pare normal să se inducă sentimentul că se apropie un dezastru.
„Rog ca instituţiile abilitate să diminueze testările sirenelor, pentru că, în opinia mea, aceste acţiuni îngrijorează inutil populaţia şi creează o atmosferă apocaliptică, ca şi cum am fi în perioada unui război. Nu ne aflăm pe câmpurile de luptă, nu suntem în Siria sau în alte zone ale lumii unde se desfăşoară conflicte armate. Primăria Municipiului Târgu Mureş sprijină cu mare interes orice acţiune de informare a populaţiei la locurile de muncă sau a elevilor în şcoli la orele de dirigenţie. Nu mi se pare normal să induci populaţiei sentimentul că se apropie un dezastru, atâta timp cât suntem pe timp de pace. Sentimentul de siguranţă către populaţie trebuie transmis prin modul în care răspunzi nevoilor lor şi prin modul în care te implici zi de zi în rezolvarea problemelor din comunitate”, a anunţat Dorin Florea prin intermediul unui comunicat de presă.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a recomandat populaţiei, în urmă cu o zi, să urmărească informările referitoare la exerciţiul ce va avea loc în perioada 18-21 aprilie, la nivel naţional, pentru testarea şi verificarea unor echipamente din componenţa sistemului de înştiinţare, avertizare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă.
„Este un exerciţiu prin care testăm sirenele, obişnuim populaţia şi încercăm să pregătim ce înseamnă fiecare sunet, ce înseamnă când sună aşa sau ce înseamnă când sună altfel. Exerciţii similiare s-au făcut şi în alte ţări. Dacă luăm Germania, recent a avut loc un exerciţiu pe plan naţional prin verificarea sistemelor de înştiinţare publică”, a spus Arafat.
În cadrul excerciţiului PROCIV 2017, în mai multe localităţi din judeşul Mureş, inclusiv Târgu Mureş, va fi declanşat mecanismul de înştiinţare a autorităţilor privind iminenţa producerii unor evenimente deosebite şi vor fi acţionate echipamentele dedicate de avertizare/alarmare a populaţiei din zone posibil a fi afectate de dezastre, prin intermediul semnalelor acustice.
AGERPRES
Proști și antici. O banala alarmă antiefractie a unei locuințe e legata la un dispecerat. Clolotele bisericilor ajung sa fie trase la buton sau chiar de pe telefon. La Apărarea Civilă, niște dinozauri ai sistemului, așteaptă sa vina badea Gheorghe, cine știe din ce fund de județ, să strige: Fugiiiiiiți… Vin rușii. Și să pornească niște sirene despre care habar nu avem ce semnifica. Mai bine hai sa aprindem niște focuri pe dealuri