Trei bărbați care s-au intoxicat marți cu o substanță necunoscută la un decantor din cadrul Depozitului de deșeuri sunt în afara pericolului. Unul dintre ei a fost externat marți din spital, iar ceilalți doi vor fi externați, cel mai probabil, astăzi, miercuri, a spus vicepreședintele Consiliului Județean Mureș, Alexandru Câmpean: „Cercetările în astfel de situații se fac de către angajator, iar ITM face cercetare doar în cazul în care rezultă decesul victimei dar, bineînțeles, ITM-ul monitorizează felul în care s-a efectuat verificarea și, bineînțeles, în toate aceste situații se înregistrează și un dosar penal. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Mureș confirmă faptul că cercetările se efectuează sub coordonarea unui procuror care se va pronunța în final dacă accidentul de la Sânpaul are la bază fapte de natură penală. Purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș, Ramona Varodi: Polițiștii efectuează cercetări împreună cu celelalte structuri abilitate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurării producerii evenimentului.
rtm
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.