Două pepiniere de conifere, din Luduş şi Sovata, precum şi două litiere de pădure, din Chibed şi Hodac, au fost incendiate în ultimele zile în urma scăpării de sub control a arderilor de vegetaţie, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Horea” al judeţului Mureş, căpitan Cristian Virag.
Potrivit lui Cristian Virag, pepiniera de brazi din Sovata, aparţinând unui cetăţean, a fost cuprinsă de flăcări miercuri, din cauza unui incendiu de vegetaţie uscată scăpat de sub control, care s-a manifestat pe o suprafaţă de circa 5.000 de metri pătraţi. Incendiul a fost lichidat de pompierii militari de la punctul de lucru Sovata, ajutaţi de pompierii de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă.
Purtătorul de cuvânt al ISU Mureş a precizat că incendiile de vegetaţie uscată scăpate de sub control au mai afectat, în ultimele zile, o pepinieră de pin negru din Gheja, în apropierea oraşului Luduş, dar şi două litiere de pădure, la Hodac, pe circa 500 de metri pătraţi, şi la Chibed, pe circa 2 hectare.
Potrivit Direcţiei Silvice Mureş, cea mai mare pagubă s-a înregistrat la Gheja, unde dintre-o suprafaţă de 10 hectare de plantaţie cu pin negru, înfiinţată în urmă cu un an, au ars circa 3 hectare, pierderile fiind de peste 20.000 de lei.
Inginerul Adrian Pârlea de la Direcţia Silvică Mureş a declarat pentru AGERPRES că plantaţia de pin negru a fost înfiinţată pe un teren degradat aparţinând Primăriei Luduş şi incendiul s-a produs din cauza arderilor necontrolate de vegetaţie uscată.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş a anunţat, miercuri, că în această primăvară incendiile de vegetaţie uscată au fost frecvente, numai în luna martie înregistrându-se aproape 130.
„În perioada 01.03-31.03.2017, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ‘Horea’ al judeţului Mureş a fost solicitat prin numărul de urgenţă 112 (…) la un număr de 1.912 intervenţii. Din totalul acestora, 128 au fost incendii de vegetaţie uscată (…). Tot în această perioadă s-au efectuat 147 de controale de prevenire a incendiilor, 226 de recunoaşteri la obiective din zona de competenţă, activităţi de instruire şi educare preventive”, a declarat căpitanul Cristian Virag.
Acesta a subliniat că Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş se confruntă cu un număr mare de incendii, provocate, în cea mai mare proporţie, de arderea vegetaţiei uscate în scopul igienizării terenurilor şi pregătirii acestora pentru lucrările agricole de primăvară şi că, pentru a evita astfel de evenimente, se recomandă ca arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale să se execute numai cu respectarea unor condiţii.
Astfel, ISU Mureş a recomandat ca aprinderea resturilor vegetale să se facă doar în condiţii meteorologice fără vânt, resturilor vegetale să se colecteze în grămezi, astfel încât arderea să poată fi controlată, arderea să fie făcută numai în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier sau la construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile.
Printre recomandărilor pompierilor se mai regăsesc: curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri, desfăşurarea arderii numai pe timp de zi, asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii, supravegherea permanentă a arderii şi stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii.
AGERPRES