Pentru profesioniștii care lucrează în mod curent în urgență, întâlnirea cu o situație critică (accidente, catastrofe, urgențe medicale de grad 0) sunt un mediu familiar în care își desfășoară activitatea, stresul fiecărei acțiuni, momentele de încordare, riscurile uneori nemăsurate la care se expun pentru a salva o viață, emoțiile fiecărui caz în parte, orientarea de moment reprezintă doar a doua natură. Despre toate acestea și subiectul zero, COVID-19, am stat de vorbă cu dr. Claudiu Muntean, medic de medicină urgență, Serviciul de Ambulanță Mureș.
”Nu a existat cineva, sper, care să fi știut totul despre cum se manifestă, cum se tratează, care sunt evoluțiile acestei boli”
Rep.: Serviciul de Ambulanță reprezintă prima linie a frontului, cum a fost în această perioadă?
C.M.: A fost greu, din mai multe motive. În primul rând ne-am confruntat cu ceva nou, apoi echipamentul care trebuie suportat și folosit în orice situație. Considerăm fiecare pacient ca posibil contaminat cu coronavirus. Asta înseamnă că noi suntem echipați corespunzător, ne îngrijim de pacienți, urmează dezechiparea cu dezinfectarea de rigoare, dezinfectarea mașinilor, inhalare de substanțe dezinfectante de fiecare dată. Am avut multe situații deosebite și diferite. Pacienții trebuie tratați indiferent de boala pe care o au, cu atât mai mult cei contaminați cu coronavirus, care poate să agraveze sau să schimbe simptomatologia.
Rep.: Există multe teorii ale conspirației în ultima perioadă în ceea ce privește COVID-19.
C.M.: Dacă le-am ști pe toate nu ar mai trebui să facem terapii alternative și varietăți de tratament. Da, știu că există multe variante și discuții pe această temă. Probabil, adevăratul adevăr o să îl știm mai târziu, după ce se desecretizează toate informațiile. Dar până atunci trebuie să lucrăm după ghidurile medicale, ghidurile persoanelor care au competență să afirme anumite lucruri și au făcut școală pentru asta, ghidurile Organizației Mondiale de Sănătate și ale Comisiei de Tratament a Bolilor, pentru că medicina se bazează pe dovezi. În lipsa lor nu trebuie să umplem locul dovezilor cu tot felul de speculații. Imaginația e foartă importantă, dar când te lovești de cazul concret al pacientului trebuie să-l tratezi cu medicamente și cu terapii care funcționează.
Nu funcționează întotdeauna, dar faptul că le aplici și procentul este mult mai mare a celor vindecați decât al celor decedați, înseamnă că funcționează. Noi trebuie să ne bazăm pe medicina învățată la școală, care se modifică încontinuu, apar tratamente noi, apar simptomatologii noi și metode de diagnosticare care funcționează.
Cu toate astea oamenii mai mor, pentru că sunt situații limită, pacienții sunt cu multe comorbidități. În cazul COVID-19 am învățat cu toții pe parcurs ce înseamnă, cum procedăm, ce tratament aplicăm fiind o boală nouă pentru toată lumea. Nu e existat cineva, sper, care să fi știut totul despre cum se manifestă, cum se tratează, care sunt evoluțiile acestei boli. Pe mine mă intrigă faptul că unii spun că va exista un al doilea val, când nici măcar nu am știut că o să vină primul…
Oricum, există și alte boli care se transmit, boli care dintr-o dată nu mai sunt importante, s-a ajuns la un fel de simptom la modă. Cert este că măsurile luate au funcționat la noi în țară, chiar dacă unii spun că avem mulți pacienți cu coronavirus, raportat la 100.000 de pacienți cifrele sunt bune, suntem printre țările cu cei mai puțini pacienți diagnosticați și decedați cu coronavirus din Europa. Acum, că nu s-au diagnosticat sau că avem terapia bună, nu știu, dar statistica spune că stăm bine.
Rep.: Mulți spun că de ceva timp toți cei raportați ca și decedați sunt cu COVID-19 de parcă nu se mai moare și din alte cauze…
C.M.: E o altă categorie de zvonuri care acum circulă, am auzit și eu de ele. Nu este adevărat. Toți pacienții internați sunt tratați. Sunt situații în care tratamentul nu funcționează și sunt decese, așa a fost întotdeauna, indiferent dacă a existat acest coronavirus sau nu. Este adevărat că la începutul perioadei a durat mai mult diagnosticarea, testarea și din această cauză unii au fost diagnosticați post- mortem. Dar asta nu înseamnă neapărat că în orice situație cauza decesului a fost coronavirus. Având în vedere simptomatologia pe care o avea și bolile asociate, probabil coronavirusul a grăbit decesul. Dacă vă uitați atenți în statistică nu spune că au murit de coronavirus, doar că avea și coronavirus. E o diferență foarte mare. Orice pacient decedat este o slăbiciune a sistemului medical, lupta noastră este cu moartea.
Rep.: În toată această perioadă cât de mult ați reușit să vă protejați pe voi? Ați avut cele necesare de la bun început?
C.M.: La început absolut toată lumea a fost luată prin surprindere, nu știa exact ce trebuie făcut și toată lumea a improvizat. Nu au existat echipamente și pentru că toți cereau în același timp a fost o perioadă mai grea. Dar foarte repede, cel puțin la noi în zonă, aceste probleme s-au rezolvat, am avut toți echipamente, nu au fost sincope. Am avut și avem pentru fiecare pacient în parte, pentru fiecare caz, echipamente care se schimbă, am avut dezinfectante și tot ceea ce aveam nevoie. Adevărul este că solicitările s-au triat în această perioadă și au ajuns într-adevăr urgențele să fie urgențe, nu orice părere personală că am o urgență este într-adevăr o urgență. Au scăzut solicitările ca și număr, oamenii s-au gândit mai bine dacă într-adevăr au o urgență și s-a dovedit acum că toate acele cazuri care defapt nu erau urgențe sufocau sistemul medical.
Rep.: Avem la Reghin cadre medicale diagnosticate pozitiv?
C.M.: Din câte știu eu nu. Am avut colegi care au fost la izolare pentru că au intrat în contact cu pacient ulterior diagnosticat cu coronavirus, dar asta s-a întâmplat în perioada de început, când încă nu am avut echipamentul corespunzător pentru a ne proteja. După perioada de izolare au fost testați, au fost cu rezultat negativ și și-au reluat activitatea. Mai interesant va fi să știm când ne vom putea ,,dezechipa,,. Când va fi sigur atât pentru noi cât și pentru pacienți să putem lucra în echipament de protecție, dar nu în combinezoane CBRN (chimic, biologic, radioactiv, nuclear).
Rep. : De ce crezi că se comunică datele statistice cu întârziere, uneori incomplete?
C.M.: Nu se poate comunica chiar tot. Stastistica se modifică de la un minut la altul, ce spui azi poate mâine nu mai e valabil. Se comunică doar lucrurile care sunt într-adevăr importante pentru sănătatea oamenilor, nu orice situație medicală se comunică.
Nici nu ar înțelege multă lume, până și noi am învățat pe parcurs ce înseamnă anumite lucruri, iar panica se creează foarte repede. Nu înseamnă că se ascund lucruri ci doar că se spun lucrurile esențiale. Informațiile mai ”din miez” se spun profesionaliștilor. Asta nu înseamnă că se ascunde ceva, ci doar că sunt informații care nu folosesc probabil populației.
Sunt sute de boli de care oamenii nu sunt interesați, de ce dintr-odată să fim interesați mai mult decât trebuie de boala asta, doar pentru că e la modă? Nu e cazul, medicina nu se face în funcție de modă, ci se face eficient în funcție de numărul de cazuri, de simptomatologie și se face de către cadrele medicale. Așa cum noi avem încredere în fiecare om care ăși face meseria, așa și ei trebuie să aibă încredere în noi.
Rep.: Ai emoții în ceea ce privește perioada de după 15 mai?
C.M.: Da. Am emoții și acum, în această perioadă. Deja oamenii consideră că virusul știe când va fi data de 15 mai și dintr-odată nu va mai acționa. Virusul din păcate nu se uită la calendar…Este o vorbă de care acum îmi aduc aminte: ”Nici nu știm cât de bine ne-a fost înainte, acum am aflat. Nici nu știm ce fericiți eram înainte și acum am aflat”. Trebuie să ne gândim fiecare cum vom proceda, să nu repetăm greșelile pe care le-am făcut în trecut și să tratăm perioada care urmează cu seriozitate, să ne protejăm și să îi protejăm pe cei din jur.
Cea mai eficientă metodă a bolilor cu transmitere este distanțarea socială, purtarea de măști și spălatul pe mâini. Ciudat este că în toată această perioadă de distanțare socială s-au transmis totuși și alte boli: e o epidemie de rujeola, varicela, etc. Este ciudat cum se transmite în condițiile în care oamenii sunt izolați, copiii nu frecventează grădinițele, școala…
GRAMA IMOLA
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.