Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, dr. Horaţiu Suciu, a informat, marţi, că în prima decadă a lunii noiembrie va fi anunţat câştigătorul licitaţiei pentru proiectare şi execuţie la noul Institut al Inimii din Târgu Mureş, care a obţinut o finanţare de aproape 105 milioane de euro prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
„Mă bucur să aduc în discuţie iarăşi acest proiect, care presupun că întruneşte aproape unanimitatea, mi-aş dori nu doar politică, ci şi socială, fiindcă este un proiect al întregii comunităţi. Proiectul este în graficul prevăzut şi suntem practic în linie dreaptă. Asta înseamnă că ofertele au fost depuse, evaluarea tehnică a fost deja efectuată şi suntem în stadiul de analiză financiară. Pentru a vă face o imagine asupra complexităţii procedurii de atribuire, vă informez că la licitaţia pentru proiectare şi execuţie s-au prezentat patru asocieri de firme cu patru antreprenori generali, bineînţeles, fiecare asociere cu număr între 12 şi 20-21 de firme. Deci practic au trebuit evaluate zeci de mii de pagini de documente oficiale, de propuneri tehnice, financiare (…) Aşadar, a fost finalizată evaluarea tehnică şi în prezent este în plină desfăşurare oferta financiară, există un punctaj foarte clar stabilit şi noi avem certitudinea că în prima decadă a lunii noiembrie o să avem deja câştigătorul pentru proiectare şi execuţie”, a declarat dr. Horaţiu Suciu, într-o conferinţă susţinută la sediul PNL Mureş.
Doctorul Horaţiu Suciu, care este şi prim-vicepreşedinte al PNL Mureş, a arătat că dacă nu vor exista contestaţii sau alte tergiversări birocratice, termenul pentru proiectare este de trei luni, iar cel de execuţie este de 26 de luni.
„Suntem contra-cronometru, în aprilie 2026 trebuie să fie obiectivul finalizat. Aşadar, în această situaţie, eu sper ca toată lumea să înţeleagă importanţa acestui obiectiv. Eu, bineînţeles, mi-aş dori să nu apară nicio piedică în acest sens şi calendarul să poată fi urmat, pentru că ştim cu toţii că acest proiect şi acest PNRR prevede nişte termene limită în care trebuie să ne încadrăm. Este un obiectiv de importanţă mare şi de anvergură mare. Este o construcţie care va avea aproximativ 18.000 mp, în formatul cu două subsoluri, parter şi cinci etaje, o clădire de aproximativ 31 metri înălţime. Deci e un obiectiv mare care necesită timp pentru construcţie. Noi ştim că 26 de luni sunt suficiente, avem această certitudine. Important ar fi să ne putem ţine de acest grafic şi ar fi extraordinar să nu avem interpuneri de probleme, de piedici birocratice sau de altă natură”, a susţinut doctorul.
Horaţiu Suciu a arătat că activitatea medicală a IUBCvT Târgu Mureş se desfăşoară într-un complex de spitalicesc de clădiri date în folosinţă în anul 1983, în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, care nu asigură circuitele specifice unei astfel de activităţi.
„Secţiile institutului nostru sunt la diferite niveluri intercalate între secţiile Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă. Nu există circuite funcţionale şi ştim cu toţii performanţele medicale care au loc în acest institut, atât în ceea ce priveşte chirurgia cardiovasculară, transplantul cardiac, afecţiunile cardiace la copii şi adulţi şi necesitatea unei alte clădiri, clădiri noi, în care să existe aceste circuite, este absolut necesară. Ne dorim creşterea numărului de servicii, aproximativ 50% mai multe intervenţii chirurgicale şi proceduri de diagnostic şi acces mai uşor al pacienţilor la aceste servicii specializate de cardiologie clinică intervenţională şi chirurgie cardiovasculară, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi”, a accentuat doctorul Suciu.
Medicul a susţinut că, în România, 60% din cauzele de deces sunt reprezentate de bolile cardiovasculare şi, de asemenea, peste 500.000 de români suferă de insuficienţă cardiacă, la cetăţenii peste 35 de ani bolile cardiovasculare reprezentând prima cauză de mortalitate şi morbiditate.
„De aceea, acest centru va fi foarte util atât pentru concetăţenii noştri din Târgu Mureş, din judeţul Mureş, care vor avea şansa unui acces la nişte servicii de înaltă calitate, compatibile cu secolul 21, dar şi concetăţenii noştri din regiunea Centru, mă refer la judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Alba şi Sibiu şi, pe anumite segmente de patologie, concetăţenii noştri din toată ţara. Pentru că Târgu Mureşul, institutul nostru, este un centru de referinţă naţională în acest sens”, a conchis dr. Horaţiu Suciu. AGERPRES