Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Mureş informează că în data de 15.05.2018, orele 24,00 a finalizat campania de primire a cererilor unice de plată aferente anului de campanie 2018, derulată sub sloganul :
“Drumul către o agricultură performantă trece pe la APIA.
Depune Cererea Unică de Plată și în 2018!”
Pe această cale dorim să informăm reprezentanţii mass media şi pe toţi cei interesaţi că derularea campaniei 2018 a fost încununată de succes, prin efortul deosebit pe care toţi funcţionarii APIA cu atribuţii în acest sens l-au depus, chiar prin sacrificarea timpului liber, a perioadei de repaos saptămânal şi a sărbătorilor dedicate Zilei Muncii.
Desigur trebuie apreciate, în egală măsură, efortul şi înţelegerea de care au dat dovadă beneficiarii instituţiei noastre care au respectat planificările pentru a folosi eficient timpul alocat cererilor, facilitând procesul de primire, în interesul acestora şi al semenilor lor.
Nu în ultimul rând, ţinem să mulţumim tuturor instituţiilor mass media care au transmis prompt mesajul instituţiei noastre către fermieri în această perioadă, precum şi altor instituţii (Prefectura Mureş, Primării, Direcţia Agricolă Mureş) care au sprijinit conform competenţelor acestora activitatea APIA, în folosul fermierilor şi astfel, până la urmă, al colectivităţilor locale mureşene.
Rezultatele atinse prin aceste eforturi coordonate, privite la „cald” ne îndreptăţesc să considerăm că a fost unul dintre cei mai buni ani de campanie a primirii cererilor şi ne dau speranţa că toate operaţiunile necesare gestionării dosarelor în vederea demarării campaniei de plăţi se vor desfăşura la timp, cu eficienţă, astfel încât cei îndreptăţiţi la primirea subvenţiilor, să intre în posesia lor imediat ce regulamentele comunitare permit acest fapt, adică de la data de 16.10.2018.
Astfel cum am precizat scopul şi aşteptările noastre au fost atinse, cifrele concrete ingăduindu-ne să ne declarăm foarte mulţumiţi de activitatea desfăşurată. Ca în fiecare an de campanie, referinţele noastre sunt cifrele din anul precedent –în speţă 2017- care de asemenea a fost un an foarte bun, atât în primirea cererilor cât şi al efectuării plăţilor.
În cele de mai jos vă prezentăm rezultatele realizate, defalcat pe centrele locale arondate, respectiv pe fermierii consideraţi „mari” (cu cereri peste 50 de hectare arondaţi Centrului Judeţean), iar pe final situaţia comparativă cu datele anului trecut, respectiv cereri primite în totalitate, dar mai ales cuprinzând suprafeţele solicitate, acestea din urmă fiind criteriul de referinţă, deoarece la acestea se va raporta gradul de absorbţie al fondurilor europene până la urmă.
Astfel, conform datelor deţinute, situaţia se prezintă după cum urmează:
- Număr solicitări sector zootehnic:
ANT7 – Ajutor national tranzitoriu sector zootehnic –bovine lapte
ANT8 – Ajutor national tranzitoriu sector zootehnic –bovine carne
ANTZ_O – Ajutor national tranzitoriu sector zootehnic – ovine
ANTZ_C – Ajutor national tranzitoriu sector zootehnic – caprine
SCZ_FB – Sprijin cuplat sector zootehnic – bivolite de lapte
SCZ_O – Sprijin cuplat sector zootehnic – ovine
SCZ_C – Sprijin cuplat sector zootehnic – caprine
SCZ_TC – Sprijin cuplat sector zootehnic – taurine carne
SCZ_V.L. – Sprijin cuplat sector zootehnic – vaci de lapte
- Total cereri primite, defalcat pe structuri – Centre Locale, Centrul Judeţean
III.Situaţie comparativă, număr total cereri fermieri şi suprafaţă solicitată:
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.