Cosmin Zaharia este născut la Târnăveni şi a urmat cursurile Liceului Teoretic Andrei Bârseanu din orașul natal. În același timp, pe toată durata liceului, a cochetat cu pictura, urmând cursurile artistului Iuliu Moldovan. Ca și studii superioare, a absolvit Facultatea de Biologie și Geologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca şi Facultatea de Film și Teatru a Universității Spiru Haret din București, precum și Masterul în Teatru și Film, MA ACTING INTERNATIONAL al EAST 15 Acting School din Londra.
Noul său scurt metraj realizat în Cluj, încearcă să ne convingă de importanţa momentelor reale în viaţă. Filmul prezintă cum media ne creează o iluzie şi ne izolează ţinându-ne departe de experienţele vieţii reale care ne aduc de fapt fericire.
Cosmin şi-a început activitatea ca și actor de teatru din perioada studiilor sale la București. A colaborat cu Teatrul Masca pentru spectacolul Îndrăgostiții (Comedia de’ll Arte), regizat de Michelle Modesto Casarin și pentru spectacolele Actorii si Măturătoarele (teatru stradal), regizate de Mihai Malaimare. A mai jucat și în spectacolul „12 Oameni furioși”, cu reprezentații la Teatrul Metropolis și Teatrul Foarte Mic din București, Teatrul Național din Tîrgu-Mureș și Teatrul de Nord din Satu Mare precum și în show-ul „Păi până când?!” cu reprezentații la Fabrica de Pensule din Cluj Napoca.
În ceea ce privește lumea filmului, actorul și-a făcut debutul cu un rol de figurație specială, în blockbuster-ul hollywoodian „Rush” , în regia lui Ron Howard (regizorul obținând premiul Academy Award for Best Director cu filmul A Beautiful Mind).
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.