Sub sloganul „E timpul să ne căutăm rădăcinile în tradițiile și obiceiurile locului, în simplitate și originalitate”, Primăria și Consiliul Local Gurghiu în parteneriat cu Consiliul Județean Mureș organizează duminică, 25 iunie, pe Platoul Mociar, o nouă ediție a „Târgului fetelor”. Sărbătoarea va debuta la ora 12.00, cu deschiderea oficială și o slujbă religioasă, urmate de prezentarea obiceiului Târgului și obiceiului de nuntă. Programul artistic va fi prezentat de Ciprian și Mihaela Istrate și va cuprinde recitalurile susținute de soliștii Ionela Moruțan, Vasile Coca, Alexia Aștelian, Florina Oprea, Daiana și Iuliana Ciurba, Laura Man Uilăcan, Alexandru Sânmărtean, Gabriela Șaroși, Daiana Suceava, dansuri populare din Glăjărie, Ansamblul de dansuri ”Ibășteana” și Ansamblul Artistic Profesionist „Mureșul”. „Având o tradiție de peste 100 de ani, vă invităm să fiți părtași alături de noi la rememorarea tradițiilor și obiceiului născut pe meleagurile Văii Gurghiului, a „Târgului fetelor”, prilej de întâlnire, prietenie, apropiere, iubire, în care perechile fac paradă a portului popular, a frumuseții și a dragostei.
Vă așteptăm cu drag”, se arată în invitația primarului comunei Gurghiu, Laurențiu Boar.