Eletrcica a anunțat noile prețuri valabile până la 31.12.2024.
Potrivit OUG nr. 27/2022, cu modificările și completările ulterioare, prețul final facturat plafonat al energiei electrice furnizate clienților casnici în perioada 1 ianuarie 2023 – 31 martie 2025 este:
a) maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat în perioada 1 ianuarie 2023 – 31 martie 2025 de către următoarele categorii de clienți:
- clienții casnici al căror consum lunar este cuprins între 0 și 100 kWh inclusiv;
- clienții casnici la al căror loc de consum locuiesc persoane care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale alimentate de la rețeaua electrică, necesare efectuării tratamentelor medicale, pe baza confirmării de la medicul specialist și a unei cereri depuse în scris la Electrica Furnizare S.A., urmând ca prețul final facturat să se aplice de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menționate;
- clienții casnici care au în întreținere cel puțin 3 copii cu vârsta de până la 18 ani, respectiv 26 de ani, în cazul în care urmează o formă de învățământ, în baza unei cereri și a unei declarații pe propria răspundere depuse în scris la Electrica Furnizare S.A., urmând ca prețul final facturat să se aplice de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menționate;
- clienții casnici familii monoparentale, care au în întreținere cel puțin un copil cu vârsta de până la 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care acesta urmează o formă de învățământ, în baza unei cereri și a unei declarații pe propria răspundere depuse în scris la Electrica Furnizare S.A., urmând ca prețul final facturat să se aplice de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menționate.
b) maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat în perioada 1 ianuarie 2023 – 31 martie 2025 de către clienții casnici al căror consum lunar la locul de consum este cuprins între 100,01 și 255 kWh. Consumul de energie electrică cuprins între 255 și 300 kWh/lună se facturează la prețul de 1,3 lei/kWh, cu TVA inclus. În cazul în care consumul depășește 300 kWh/lună, întreg consumul se facturează la prețul de 1,3 lei/kWh, cu TVA inclus.
c) maximum 1,3 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumatorii casnici care nu sunt prevăzuți la lit. a) și b).
Aceste prețuri plafonate sunt aplicabile de către toți furnizorii de energie electrică, însă, în situația în care nu sunteți de acord cu modificările notificate privind prețul de furnizare, aveți dreptul de a denunța unilateral și în mod gratuit contractul printr-o notificare transmisă către furnizor și recepționată de acesta înainte de expirarea valabilității prețului în vigoare la momentul notificării, conform prevederilor contractuale.
Pe perioada aplicării OUG nr. 27/2022, cu modificările și completările aduse de acte normative ulterioare, furnizorul facturează consumul de energie electrică în conformitate cu aceste acte normative.
Atât prețurile, cât și alte elemente prevăzute mai sus, pot fi ulterior și oricând modificate prin acte normative ale autorităților competente, în funcție de evoluțiile înregistrate pe piețele interne și internaționale de energie electrică.
Astfel, orice modificare adusă plafoanelor pe durata de valabilitate a acestor acte normative va conduce automat la actualizarea prezentelor condiții economice, fără a fi necesară încheierea unui act adițional.
În cazul în care Ordonanța de Urgență nr. 27/2022, cu modificările și completările ulterioare, va fi abrogată ori va înceta să producă efecte în orice alt mod, sau în cazul în care nu se prevede alt preț pentru categoria de clienți din care faceți parte, începând cu ziua următoare abrogării/modificării legislative:
– prețul final plafonat devine inaplicabil;
– se va aplica un preț al energiei electrice (exclusiv TG) de 0,71635 lei/kWh fără TVA (calculat conform condițiilor din piața la momentul ofertării), la care se vor adăuga tarifele reglementate stabilite (ANRE), taxele și contribuțiile stabilite prin dispozițiile legale în vigoare, și va fi valabil până la data de 31.12.2024. Prețul de contract include prețul energiei electrice (menționat anterior), tarifele reglementate de transport (TG și Tl), serviciul de sistem, tarifele de distribuție, contribuția pentru cogenerarea de înaltă eficiență, valoarea certificatelor verzi, acciza și taxa pe valoare adăugată (T.V.A.), precum și orice alte tarife și taxe, costuri introduse prin acte normative, aplicabile pe perioada derulării prezentului contract conform legislației în vigoare, fiind actualizat de drept și automat ori de câte ori intervine o modificare a tarifelor reglementate.
De asemenea, pentru clienții care au un tarif (produs) cu abonament, se va aplica un preț al abonamentului de 0 lei/zi, pentru fiecare loc de consum, valoare valabilă până la data de 31.12.2024. Furnizorul notifică clientul asupra modificării prețului de contract cu cel puțin 30 de zile înainte de intrarea în vigoare a modificării, clientul având dreptul de a denunța unilateral și în mod gratuit contractul în cazul în care nu acceptă modificările notificate privind prețul energiei electrice, neexercitarea dreptului de denunțare unilaterală a contractului de către client în termenul de 30 de zile constituind consimțământul clientului pentru continuarea relației contractuale și asigurarea continuității serviciilor.
Mai multe informații privind componentele prețului de furnizare plafonat al energiei electrice se regăsesc în Anexa(click aici)
În cazul în care nu primim din partea dumneavoastră o eventuală denunțare unilaterală a contractului, comunicată înainte de data intrării în vigoare a prețului din prezenta notificare, furnizarea energiei electrice va fi asigurată în continuare în baza contractului existent și după data de 01.07.2024, la noile prețuri prevăzute în prezenta notificare, cu aplicarea prioritară a dispozițiilor OUG nr. 27/2022, cu modificările și completările ulterioare. Detalii suplimentare privind aplicarea OUG nr. 27/2022, cu modificările și completările ulterioare, sunt disponibile pe www.electricafurnizare.ro