Elevi din Olanda, în vizită la Reghin

Elevi din Olanda, în vizită la Reghin

 

În urmă cu 5 ani, Școala Gimnazială „Alexandru Ceușianu” din Reghin a încheiat un acord de parteneriat cu Școala „Philips Van Horne” din Weert, Olanda.

Anual, elevii claselor a VII-a, vorbitori de limba engleză, cu rezultate deosebite la învățătură, selectați de către profesori, au ocazia să găzduiască elevii din Olanda, ca apoi, în cursul anului elevii reghineni să le întoarcă vizita. Profesorii care au răspuns în acest an de derularea și de activitățile proiectului sunt: Ioana Gabor, Gabriela Atănăsoaie și Kiss Andor.

 

În baza acestui parteneriat…

 

… în perioada 6-10 martie, elevii din Olanda au venit în vizită la Reghin. Ei au fost prezenți zilnic la cursuri, au făcut cunoștință cu elevii și profesorii de la gimnaziu, au cunoscut sistemul nostru de învățământ. În fiecare după-masă s-au organizat diverse activități, excursii și vizite pentru a avea posibilitatea să cunoască tradiția, obiceiurile, istoria și geografia României.

Astfel, miercuri, 7 martie, ei au vizitat Primăria municipiului Reghin, unde au fost primiți de către primarul ec. Maria Precup. Elevii au fost curioși de atribuțiile primarului, de cum decurge o zi obișnuită la primărie, au adresat multe întrebări edilului și au primit la fel de multe răspunsuri.

„Am avut azi bucuria de a primi vizita unui grup de elevi olandezi, care se află în orașul nostru prin derularea unui proiect la Școala Gimnazială „Alexandru Ceușianu”, proiect susținut de municipiul Reghin. Prin acest proiect se asigură un schimb de experiență benefic atât pentru elevii olandezi, cât și pentru elevii noștri implicați în proiect”, a declarat ec. Maria Precup.

Vizite…

 

În data de 8 martie, elevii au plecat la Salina Turda, un adevărat muzeu de istorie a mineritului în sare. Copiii au fost încântați de spectacolul de lumini, coborând cu liftul cele 13 etaje, de pistele de bowling și de lacul format prin infiltrațiile de apă.

De aici, au plecat la Grădina Botanică din Cluj, unde au fost captivați de frumusețea florilor, a serelor cu palmieri, a cactușilor, a grădinii japoneze.

După cursurile din ziua următoare, micii olandezi au fost în vizită la Fabrica de viori Gliga. Copiii au văzut instrumente cu coarde și arcuș, executate de peste două decenii în fabrica binecunoscutului lutier Vasile Gliga. Au avut parte și de un moment artistic, elevii de la Școala Gimnazială „Mirona” le-au dansat, demonstrându-și talentul si măiestria.

„Doresc să mulțumesc în mod special doamnei primar Maria Precup pentru modul deosebit în care am fost primiți la primărie, domnului Gliga Vasile pentru amabilitatea dânsului de a ne permite să vizităm fabrica, copiilor dansatori și nu în ultimul rând directorilor școlii noastre, pentru sprijinul acordat în vederea reușitei acestui eveniment”, a spus prof. Ioana Gabor.

Sâmbătă, elevii olandezi au pornit către casele lor, despărțindu-se emoționați de copiii din Reghin, dar cu speranța revederii, așteptându-i în orașele lor, în casele lor în perioada 29 mai-2 iunie.

 

 

Imola Grama