Vineri, 17 mai , la Reghin a avut loc faza regională a Concursului Național de Dans ”Împreună pentru viitor ” din cadrul Stragiei Naționale de Acțiune Comunitară (SNAC). Evenimentul a fost organizat la Casa de Cultură ”Dr.Eugen Nicoară” din Reghin. Fiecare județ participant a desemnat un membru în juriu, ales dintre coordonatorii SNAC ai echipelor. S-au aliniat la start echipe mixte alcătuite din elevi voluntari din cadrul școlilor de masă și elevi beneficiari de la școlile speciale care funcționează la nivelul țării.
Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 3 din Reghin a participat la Concursul SNAC cu două echipe constituite în colaborare cu Gimnaziul ”Florea Bogdan” și Liceul Tehnolgic ”Lucian Blaga”. Munca elevilor și a profesorilor coordonatori a fost răsplătită cu câte un premiu întâi la cele două secțiuni: dans popular și dans modern.
Echipa de dansuri populare ”Cununița” alcătuită din elevi voluntari de la Gimnaziul ”Florea Bogdan” și elevi beneficiari de la CSEI nr. 3 Reghin, coordonată de profesorii Moldovan Ion Dănuț, Coșarcă Cristian, Moldovan Camelia și Socol Ioan a prezentat în concurs un obicei tradițional din Transilvania specific săptămânii secerișului. Ei au luptat pentru premiul I. cu ”Românașii” din Brașov.
La secțiunea dans modern echipa reghineană a fost coordonată de profesorii Bőjte Kinga, Dumitrache Andreea, Cota Cristina Anca și Pașcu Oana iar coregrafia prezentată a fost făcută de Adina Ința. Numele echipei, ”Ambasadorii Zâmbetului” a fost susținut de o coregrafie specială și de costumele purtate de elevi. Au câștigat detașat în fața celorlalte 3 echipe venite din țară: ”United Dance Crew” din Târgu Mureș, ”Fresh Colors” din Codlea (Brașov) și ”This is me!” din Sfântu Gheorghe (Harghita).
”Am avut prilejul și bucuria de a organiza faza regională aici, la Reghin. Fazele regionale se desfășoară în 7 județe ale României. Din an în an fiecare județ își asumă responsabilitatea de a organiza regionala. În acest an a fost rândul nostru, al județului Mureș. Faza națională va avea loc peste o săptămână la Sighetul Marmației, Maramureș. Evenimentul organizat subliniază încă odată importanța responsabilității sociaele pe care fiecare dintre noi ar trebui să o învețe și este o ocazie prin care omenia, prietenia, dorința de a ne cunoaște pe noi înșine dar a cunoaște și pe alții, are posibilitatea să se manifeste. Este o activitate dedicată copiilor cu nevoi speciale dar și noi, voluntarii, atât elevi cât și profesori putem să ne reamintim încă odată că fiecare în felul nostru suntem unici, irepetabili și suntem datori nouă și celorlalți să acceptăm diferențele în orice împrejurare” a declarat Bőjte Kinga, profesor coordonator SNAC la Liceul Tehnologic ”Lucian Blaga”.
Voluntariatul în şcoli este, pe lângă faptul altruist în sine, o activitate de pe urma căreia adolescenţii au multe lucruri de învăţat: noi abilităţi, noi contacte, experienţă într-un anumit domeniu etc. Voluntariatul în şcoli este soluţia pentru o dezvoltare complexă a adolescentului iar elevii voluntari din Reghin au înțeles asta.
”Noi, voluntarii, ne-am ocupat de la bun început cu organizarea acestui eveniment. Am conceput afișul, am trimis mail-uri și invitații și am muncit până astăzi, momentul evenimentului, pentru ca totul să se desfășoare în cele mai bune condiții. Astăzi suntem aici și avem grijă ca toate nevoile participanților să fie satisfăcute. Este o bucurie imensă pentru un voluntar ca seara, atunci când te pui în pat să ai satisfacția unei zile reușite, a unei activități frumoase, să simți bucuria beneficiarilor. De patru ani sunt voluntar. A fost o întâmplare ca am ajuns voluntar, când am ajuns la liceu eram singurul băiat de clasa a 9-a care putea îndeplinii rolul lui Moș Crăciun, fizicul m-a ajutat. Începând de la acea întâmplare m-am implicat în orice activitate de voluntariat. Pentru viitor am ales să studiez în străinătate, în Anglia, acolo aceste practici de voluntariat sunt mult mai bine înrădăcinate ca și la noi, sper să pot continua” a afirmat Bândilă Paul, coordonatorul elevilor voluntari de la Liceul Tehnologic ”Lucian Blaga”.
Prezent la eveniment, prof. Ababei Costel, directorul Liceului Tehnologic ”Lucian Blaga” a afirmat:
”Faptul că suntem gazdele etapei regionale a acestui concurs este o mare bucurie pentru noi. E o responsabilitate mare dar este și un fel de recunoaștere a muncii de calitate care se face la noi în școală în domeniul voluntariatului. S-au reușit lucruri deosebite în ultimii ani, grupul de voluntari este din ce în ce mai puternic, conține din ce în ce mai mulți memrii. Elevii sunt cei care încep să aibă inițiative foarte multe și să își asume responsabilități ceea ce este un lucru deosebit.”
GRAMA IMOLA
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.