România pierde în fiecare an mii de tineri care aleg să plece la facultate în străinătate. Cei care părăsesc ţara sunt şi cei mai buni dintre ei. Un liceu din Târgu-Mureş se laudă deja cu trei elevi admişi la Universitatea Oxford. Cheia succesului? Munca, notele bune, dar şi dorinţa de a evolua peste hotare. În viziunea lor, România nu mai are loc şi pentru generaţia modernă.
Ceea ce acum câţiva ani era doar un vis a devenit realitate pentru Ciprian Florea. Tânărul tocmai a aflat că a fost admis la cea mai prestigioasă universitate din Marea Britanie. S-a luptat cu alţi 500 de elevi pentru un loc la facultatea de matematica si ştiinta calculatorului.
Pe el, emoţiile nu l-au încurcat nicio clipă. Pentru visul lui, a muncit ani la rând.
Ciprian va pleca la Oxford cu alte două colege, Irina şi Tereza. Profesorii speră însă că mutarea lor nu va fi definitivă.
Deşi taxa de şcolarizare este de 9 mii de lire pe an, Marea Britanie rămâne destinația preferată a studenților români. Este urmată de ţările nordice, Danemarca, Suedia şi Finlanda, unde studiile sunt gratuite.
Printre elevii excepţionali ai României, se numără şi sătmăreanca Ioana Roman. Tânăra a fost admisă la Oxford, deși abia a terminat primul semestru din clasa a douasprezecea. Pentru că este olimpică la matematică, a fost curtată de mai multe universităţi de top din străinătate.
Cei mulţi tineri care pleaca la studii in strainatate se orientează spre domeniul ştiinţelor exacte, dar şi spre arte, muzică şi cinematografie. Numărul lor a crescut cu 20 la sută în ultimii ani, iar ţara noastră se poziţionează, din păcate, pe locul al doilea intr-un top mondial al migratiei. Elevii pleacă pentru că sunt dezamagiţi de şansele de evoluţie în carieră, dar şi pentru că sistemul de învăţământ de la noi pare tot mai învechit.
Vezi video pe Observator TV