Programul Pedibus, lansat de autorităţile locale din Sfântu Gheorghe în primăvara anului 2021 cu scopul de a determina cât mai mulţi elevi din clasele primare să meargă pe jos la şcoală, va fi reluat începând cu data de 11 septembrie, odată cu începere noului an de învăţământ.
Coordonatoarea Pedibus, Buslig Kincso, a declarat că programul s-a bucurat de succes, între 130 şi 150 de copii participând la acesta în fiecare dimineaţă.
Busling Kincso a menţionat că Pedibus-urile, cum au fost denumite grupurile care se deplasează per pedes la şcoală, vor circula şi anul acesta pe zece trasee. Acestea vor porni în fiecare dimineaţă din mai multe puncte ale oraşului şi vor aduna de pe traseu toţi copiii care aşteaptă în staţiile prestabilite.
„Vom relua programul în prima zi de şcoală, deci din 11 septembrie (…) Sunt zece trasee pe care le păstrăm şi în acest an şi căutăm voluntari care să însoţească aceste grupuri către şcoală în fiecare dimineaţă. Nu e foarte uşor să găseşti voluntari, dar pot spune că în Sfântu Gheorghe există o comunitate bună şi mereu am găsit oameni dispuşi să participe la acest program. Zilnic avem nevoie de 18 voluntari, iar până acum niciodată nu am fost în situaţia să nu putem asigura însoţirea grupurilor, pentru că dacă intervine ceva, avem şi o listă de rezervă”, a declarat Buslig Kincso pentru AGERPRES.
Şi anul acesta, copiii vor fi stimulaţi cu diverse premii să participe la program, cum ar fi semne de carte, brelocuri, sticle pentru apă, umbrele, tricouri sau ghiozdane pe care le vor putea obţine colectând stikere Pedibus.
Anul trecut aproape 570 de voluntari, printre care părinţi, profesori, actori, medici, sportivi, ziarişti şi şefi de instituţii, s-au implicat în programul Pedibus, iar cei care doresc să participe şi în acest an pot contacta organizatorii la numărul de telefon 0744830819 sau prin e-mail la kincso.szekely@sepsi.ro.
Autorităţile locale au demarat programul Pedibus după ce au constatat că tot mai mulţi elevi sunt duşi la şcoală cu maşinile de către părinţi, fapt ce afectează independenţa copiiilor şi contribuie, în acelaşi timp, la aglomerarea traficului şi la creşterea nivelului de poluare a oraşului. AGERPRES