Ministerul Educației Remus Pricopie spunea săptămâna trecută că în România 60% din învățământul liceal este teoretic și doar 40% profesional, pe când procentul ar trebui să fie invers. Ministerul se chinuie de ani de zile să reînființeze, sub o formă sau alta, școlile profesionale, iar acum apare promisiunea fermă că vom avea astfel de învățământ – cu o durată mai scurtă – trei ani, cu accent mare pus pe practică.
În județul Mureș, inspectorul școlar general Ștefan Someșan spune că ,,56% e învățământ profesional și 44% e teoretic și vocațional” și recunoaște că nici acesta nu este un procent prea bun. O fi bine, o fi rău? Cine și cum trebuie să stabilească cum învață adulții de mâine și de ce s-a rupt legătura dintre dorința comunităților și situația din cifra de școlarizare? Sunt câteva întrebări la care am încercat să răspundem.
Cine face cifra de școlarizare?
Oricine, dar nu comunitatea, ar fi răspunsul pe scurt. Ștefan Someșan spune că, în practică, există un comitet local, format din patronate, sindicate și reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean, ce vine cu o propunere, care mai apoi e aprobată de Minister: „Președintele acestui organism este domnul Radu Bălănean, din partea patronatelor din IMM. Este un organism tripartit format din sindicate, patronate și noi, IȘJ. Eu sunt membru, dar repet, președinte este domnul Radu Bălănean, pentru că așa este regulamentul acestui organism. Acest organism stabilește, pentru că fără semnătura lor nu se poate aproba planul și nici ministerul nu-l acceptă”.
Nici Primăria, nici angajatorii care nu sunt înscriși într-un patronat, niciun comitet de părinți, nici universitățile și nici oricine altcineva care ar avea un cuvânt de spus nu este consultat. Ba mai mult, rectorul celei mai mari universități din oraș, UMF, spune că nu e problema universităților și nici n-ar trebui să fie. Leonard Azamfirei, explică: „Nu, n-a existat niciodată o asemenea abordare. Cifra de liceu o stabilește Inspectoratul Școlar, iar cifrele la universitate le stabilim noi. De fapt, noi trimitem o propunere către Ministerul Educației și în final ei dau avizul. Dar, pe cifra de școlarizare la nivel de liceu nu e problema noastră, a universității. Și mi se pare că nici n-ar trebui să fie, pentru că, până la urmă, noi n-avem studenți numai din județul Mureș. Avem studenți care vin din aproape toate județele țării. Este puțin probabil că putem influența, sub o formă sau alta, cifra asta. Mai degrabă o influențăm prin interesul pe care îl putem crea”.
„Problema este abordată prost”…
N-o spunem noi, ci o spune cel mai mare angajator din zona IT din județ, care a investit mii de ore de muncă în platforme educaționale, acceptă studenți și liceeni la practică și, cu toate acestea n-a fost niciodată consultat în privința cifrelor de școlarizare. Dan Mașca, proprietarul și managerul firmei Reea, regretă acest lucru și spune că este vina autorităților: „Noi avem portalul educație.inmures.ro, revista Tuș de ani de zile. Niciodată nu a venit nimeni înspre noi de la aceste autorități locale. Niciodată! Reacția trebuie să fie bidirecțională, nu trebuie să te duci doar tu înspre autoritate și să fie și invers (…). Iar noi am investit ani de zile, peste 20.000 de ore de muncă. Calculați ora de muncă cât vreți voi. E trist că n-a venit nimeni să ne întrebe, să ia niște informații, să preia informații de la privați și să încerce încet-încet să facă și să ducă mai departe aceste proiecte în instituții”.
Totuși, există și exemple pozitive…
…în privința implicării unor angajatori, dar care, cel puțin până acum nu s-au materializat până la capăt. De pildă, Azomureș și-a dorit ca la un liceu din oraș să se înființeze o clasă de operatori chimiști. După discuții cu IȘJ, acestea s-au materializat în bugetarea unor astfel de clase. Purtătorul de cuvânt al Azomureș, Ovidiu Maior spune însă că n-a fost interes deocamdată din partea elevilor, dar compania n-a renunțat la idee: „Noi anul trecut am încercat cu Liceul de Chimie să înființăm o clasă profesională pe profilul de operator-chimist, numai că, din varii motive, nu a existat interes – au fost doar trei copii care și-au exprimat intenția, și astfel a picat varianta respectivă și nu s-a mai făcut clasa. Am avut o colaborare cu inspectoratul, s-a bugetat, s-a pus în planul de învățământ, noi am încercat, am fost și la târgul educațional împreună cu cei de la Chimie. Cred că a fost și o confuzie generală, deoarece liceul de Chimie (Emil Aurel Dandea n.r.) s-a desființat între timp și s-a mutat la Forestier (Ion Vlasiu n.r.) și poate și de aceea nu s-au înscris prea mulți. Noi am demarat un program intern de pregătire a angajaților, în sensul în care aveam chiar și angajați care nu erau pe postul de operator chimist, n-aveau acest profil, i-am pregătit intern și au obținut această calificare. Dar asta e pe perioadă scurtă, pentru că noi în continuare am vrea să avem clasă profesională de operator chimist”.
Cum se face totuși cifra de școlarizare?
Ei bine, fiecare are părerea lui în această privință. Totuși, majoritatea este de acord că desființarea școlilor profesionale a fost o greșeală. Inspectorul Someșan spune că a avut parte de opoziție când a susținut menținerea cifrelor de școlarizare și pentru această formă de învățământ, care e privită ca fiind cea mai slab calitativ: „Domnul Radu Bălănean forța următoarea idee: pentru copiii care din start nu vor să acceseze clasa a noua la școala profesională (în sensul că vor să abandoneze), pentru ei să nu mai planificăm clase și astfel am mări practic atractivitatea pentru clasele calificate, pentru că automat ar cădea 12-15 clase, pe care nu le-am mai pune în plan. Dar, tocmai asta e ideea, ca fiecare elev de clasa a opta să aibă posibilitatea să își găsească un loc în clasa a noua sau la școala profesională. Deci eu nu pot să planific din start eșec, nerealizare sau neșcolarizare”. Până la urmă, Someșan a reușit să-și impună punctul de vedere, astfel că procentul 60-40 la nivel național nu se aplică și în Mureș.
Totuși, cum?
Asta este o întrebare care nu prea are cum să-și găsească răspuns, câtă vreme nu există studii foarte bine fundamentate, iar comunitatea nu este implicată direct. „Procentul ăsta 60-40 pe ce se bazează? Care e studiul? Întrebarea este pe ce vă bazați când faceți orice fel de procent? Ministrul iese și spune invers, dar care sunt bazele de fapt? E pus la dispoziție acest studiu să-l poată citi oamenii?”, se întreabă Dan Mașca. Ștefan Someșan explică mai mult cronologic cum s-a ajuns aici: „Până acum 15 ani, raportul era 40-60, adică 40% era teoretic și vocațional, iar 60% era învățământ tehnic. După ce s-au introdus clasele SAM (școală de arte și meserii) și a fost o regândire a acestei pregătiri profesionale, s-a ajuns la situația pe care o avem actualmente. Ceea ce a avut drept consecință o slabă pregătire în domeniul tehnic și profesional. Patronatele au fost în totalitate nemulțumite de prestația, să zicem, a noastră, a școlii, din acest punct de vedere. De aceea, a avut loc o presiune foarte serioasă din partea patronatelor pentru a regândi aceste cifre și nu numai, ci și conceptul de pregătire. Clasele de profesională, pe care acum le punem în plan, vor avea ciclu de școlarizare de trei ani, cu accent mult mai mare pe pregătirea practică, spre deosebire de situația pe care o avem acum, când accentul se pune pe pregătirea teoretică”.
Ceva mai simplu e răspunsul la universități…
…unde este însă vorba de puțin altceva. Asta pentru că universitățile adună studenți din mai multe județe, așadar concurența stă la baza cifrei de școlarizare. Sau cel puțin așa e în teorie. Totuși, rectorul UMF Leonard Azamfirei confirmă acest lucru spunând că, la UMF ar putea fi mai mulți studenți admiși, însă conducerea universității preferă să țină o cifră de școlarizare ceva mai mică: „Avem o cifră de școlarizare care este maximală și care este aprobată de Minister, iar în limita acestei cifre maxime, noi decidem numărul de studenți pe care îi școlarizăm în fiecare an. În principiu, noi n-am mers la limita maximă, pentru că mulți studenți înseamnă să avem și o calitate mai redusă a învățământului. Așa că, la medicină generală și la medicină dentară, unde concurența este foarte mare, suntem sub limita maximă pe care o avem. În privința strategiei, de doi ani am început să mergem noi spre licee”. Asta a însemnat, mai spunea Azamfirei, școli de vară, acțiuni de tip porți deschise și vizite în cele mai mari licee din județ.
Revenind la cifra de școlarizare din licee…
… a existat anul trecut un exemplu în care comunitatea și-a impus totuși, după presiuni puternice din partea părinților, în ciuda opoziției IȘJ, punctul de vedere într-o problemă ce se lega de cifra de școlarizare. Este vorba despre cazul clasei de la Colegiul Papiu, unde clasa de germană era în pericol de desființare. Ștefan Someșan explică de ce se opune: „Noi până la urmă am aprobat funcționarea clasei a noua, deși am declarat de nenumărate ori că funcționarea clasei germane, cu denumirea de maternă-germană, este o sintagmă deplasată și prost utilizată, pentru că din cei 60 de copii de la această secție doar patru sunt etnici germani, iar unul este chiar etnic turc. Restul sunt fie români, fie maghiari”. Totuși, problema e doar pe jumătate rezolvată. Deși îi spune clasă de maternă-germană și toate materiile ar trebui să se predea în limba germană, asta nu se întâmplă din lipsă de profesori.
Din păcate, din cauza asta tot comunitatea are de pierdut. Dan Mașca oferă câteva argumente: „În județul Mureș sunt destul de multe firme din zona germanofonă – Austria, Germania, Elveția. O parte din aceste firme, mă gândesc acum la Azomureș, fac retehnologizări foarte mari cu firme care vin de afară ca să lucreze cu echipe de aici. Inginerii din firmele care vin de afară, sunt vorbitori de germană și nu de limba engleză. Avem E-On Gaz, avem elvețieni la Sighișoara, avem diferite tipuri de industrii și atunci toate aceste tipuri de joburi au nevoie de școli pe real, în principal”.
Concluzia tristă…
…este că în continuare cifra de școlarizare nu este corelată cu nevoile societății, în licee, ca regulă generală, practica lipsește și tot sistemul ar avea nevoie să fie regândit. Confirmă aceste lucru nevoia de forță de muncă de la Azomureș, revolta părinților de la Papiu de anul trecut și, poate cel mai grav, faptul că elevii de liceu nu fac practică nicăieri, deși ar avea unde. Tot Dan Mașca vine și cu un exemplu concret: „Am avut, în decursul anilor, foarte mulți liceeni, de clasa zecea, a unsprezecea, foarte buni care după o perioadă de doar 2-3 săptămâni puteau să intre deja pe proiecte comerciale reale. Problema e că în liceul nu se face practică. Copiii deja la vârsta de 15, 16, 17 ani sunt în stare să facă practică reală, pe meseriile pe care sunt în comunitate. Și aici intervine problema descentralizării”.
Toți acești copii care doresc să facă practică, ar putea la 18-19 ani, la finalizarea liceului, să fie calificați într-o meserie aleasă de ei. Lucru care, deocamdată nu se întâmplă. Iar ăsta e în continuare un eșec perpetuu al sistemului de învățământ. Rămâne de văzut când va fi corectat.
Cătălin Hegheș