Radio Tg.-Mureş le va fi gazdă membrilor Asociaţiei Nevăzătorilor din jud. Mureş şi Asociaţiei Pontes, vineri, 15 noiembrie, de la ora 9.00, în emisiunea “Părerea ta”: o ediţie dedicată celor care nu văd, dar simt, la fel ca toţi oamenii şi poate chiar mai mult.
Conform statisticilor, în România trăiesc peste 81.000 de persoane cu deficienţe de vedere. Dintre aceştia, 30.000 sunt complet orbi, peste 2.600 fiind copii. Cei care suferă de acest handicap au un auz foarte fin, un simţ tactil deosebit şi o memorie rafinată a detaliilor.
Cu această ocazie, invitaţii vor avea posibilitatea să–l întâlnească pe coordonatorul Ambulanţei „Samaritanus” din Tg.-Mureş, domnul Varga Zsigmond, care va prezenta participanţilor sistemul pe care l-a inventat şi brevetat pentru nevăzători, intitulat „butonul de panică”. Cu ajutorul acestui sistem, nevăzătorii şi surdo-muţii transmit automat mesaje codate serviciului special 112, atunci când se află într-o situaţie dificilă.
La finalul întâlnirii, în semn de preţuire pentru cei mai fideli ascultători, în curtea Studioului de Radio Tg.-Mureş, se va inaugura un parc de trandafiri parfumaţi, cu plăcuţe inscripţionate în limbaj braille, primul de acest fel, din România.
Sursa: Radio Tîrgu-Mureș