În perioada 1-14 august 2017 s-a desfășurat a 24-a ediție a festivalului Academia Sighișoara, festival care și-a redeschis porțile pentru a-i găzdui pe profesorii și artiștii invitați și pe tinerii învățăcei înscriși la cursurile școlii de vară, și pentru a prezenta publicului larg o serie de evenimente muzicale de înaltă ținută artistică. Azomureș a fost, pentru al patrulea an consecutiv, partener al Festivalului Academia Sighișoara. La eveniment au participat și doi elevi din Tîrgu Mureș, în calitate de bursieri Azomureș, și au primit aprecieri pozitive din partea profesorilor. Antal Andrea și Alexandru Dascăl au dobândit cunoștințe ce îi vor ajuta să performeze în cariera pe care și-au ales-o…
Bursele Azomureș
Azomureș a continuat și în 2017 parteneriatul cu organizatorii Festivalului „Academia Sighișoara” prin susținerea evenimentului.
Festivalul „Academia Sighișoara” a reunit timp de două săptămâni unii dintre cei mai buni tineri muzicieni din țară și străinătate care au venit să învețe de la renumiți profesori de muzică clasică. Pentru ediția din 2017, organizatorii au pregătit cursuri pentru următoarele instrumente: vioară, violă, violoncel, pian, clarinet, contrabas, precum și o secțiune dedicată celor care studiază canto.
Pentru al doilea an consecutiv, Azomureș a oferit tinerilor din Tîrgu Mureș șansa de a participa la cursurile Academiei Sighișoara prin intermediul a două burse.
Cunoscut fiind faptul că județul Mureș, și în special orașul Tîrgu Mureș, este un centru cultural în domeniul muzicii clasice, aspect dovedit prin activitatea Filarmonicii de Stat și a Liceului de Artă, Azomureș a oferit aceste burse, care au acoperit toate cheltuielile de participare, în urma unui proces de selecție coordonat de reprezentanți ai Festivalului „Academia Sighișoara” și ai Filarmonicii Tîrgu Mureș. Concursul de selecție s-a desfășurat în data de 12 mai 2017, în Sala Mică de concerte a Palatului Culturii.
La preselecţie au participat şase tineri, iar în urma audiţiilor juriul i-a ales pe Antal Andrea (pian) şi Alexandru Dascăl (canto), elevi la Liceul de Artă din Tîrgu Mureș.
Experiență și bucurie
Cei doi elevi de la Liceul de Artă și-au împărtășit experiența și bucuria de a fi participat la Festivalul de la Sighișoara pentru săptămânalul Punctul:
„A fost o experiență deosebită. Aveam două cursuri de canto de câte o oră pe zi. În rest studiam. Am avut și timp liber în care ne-am simțit foarte bine deoarece au fost foarte mulți elevi din Cluj, Alba, Spania, Japonia și din alte țări”, a precizat Alexandru Dascăl, elev în clasa a XI-a.
La rândul său, Antal Andrea, elevă în clasa a X-a a spus: „A fost foarte frumos la Academia Sighișoara. M-am simțit foarte bine. Am avut cursuri cu trei profesori de pian din Elveția și Germania. Am participat și la cursuri de muzică de cameră. Profesorii și organizatorii au fost foarte prietenoși. În ultimele două zile am avut concerte. La final am obținut o diplomă care probabil va conta la CV-ul nostru în domeniul muzical”.
În 2017…
… 20 de profesori din țări precum Elveția, Germania, Austria, Canada și România, alături de 16 artiști din Spania, Elveția și România, și Ansamblul de Muzică Tradițională Icoane și Trio Transilvan din Cluj-Napoca au susținut pe de-o parte cursuri de măiestrie și ateliere la disciplinele compoziție, canto, pian, fortepiano, vioară, violă, violoncel, contrabas, harpă, clarinet, muzică de cameră și Tehnica Alexander; iar pe de altă parte concerte în fiecare zi a festivalului. La eveniment au participat 67 de cursanți din Austria, Elveția, Finlanda, Franța, Germania, Italia, Japonia, Kosovo, Liechtenstein, România, Spania și SUA.
Pentru melomani, în fiecare seară, organizatorii festivalului-școlii de vară au propus concerte cu tematică variată. Ediția din acest an a celebrat compozitorii Sándor Veress și Dinu Lipatti, compozitori legați prin naștere de meleagurile românești, dar care și-au atins desăvârșirea artistică în patria adoptivă – Elveția. Intrarea a fost liberă la toate concertele.
Eveniment deosebit
Academia Sighișoara este un festival internațional pentru tineri muzicieni din întreaga lume. Un loc de întâlnire și dialog, o platformă de artă contemporană, aducând la un loc tinere talente și mentori de calibru internațional. Academia Sighișoara a fost înființată în 1993 de violonistul elvețian de origine română Alexandru Gavrilovici împreună cu flautista elvețiană Heidi Indermühle. Ceea ce a început ca un curs de măiestrie modern pentru studenții muzicieni din Elveția și România în ambientul romantic al Cetății Sighișoara, a devenit curând un important festival de muzică, atrăgând atenția mass-mediei internaționale.
Academia Sighișoara începe în mod tradițional pe 1 august, Ziua Națională a Elveției; cursurile de măiestrie, atelierele interactive și work-shop-urile sunt organizate pentru tineri muzicieni între 2 și 13 august; fiecare zi a festivalului încheindu-se cu un concert susținut de profesorii și artiștii invitați ai academiei de vară, iar în ultimele două zile de festival studenții urcă pe scenă cu reprezentații solistice, camerale și interpretarea în premieră a lucrărilor clasei de compoziție.
Titi Dălălău