Nu sunt un expertă în comori de artă. Nici măcar nu mă consider o cunoscătoare. Tot ce știam despre Brâncuși este că a crescut într-o familie de țărani și că opera lui poate fi văzută la Târgu Jiu: Coloana Infinitului, Masa tăcerii sau în cele mai celebre săli de expoziție de pe glob. Cât de superficial! Și ce ocazie de a compensa în prezența operelor originale ale maestrului artei moderne! Sunt foarte recunoscătoare pentru expoziția organizată la Timișoara care va putea fi vizitată încă vreo o săptămână. M-a emoționat, m-a șocat, m-a pus pe gânduri, mi-a arătat o direcție. Poate un artist să dea mai mult de atât?
Da, poate. Poate aduna oamenii în fața unei galerii de artă pentru a sta la cozi de ore, poate aduna mass-media, autorități și forțe de ordine pentru calmarea spiritelor încinse pe plita regulilor stricte de securitate și acces la expoziție: fix 1.500 de persoane pe zi, împărțiți pe ore de vizitare.
Expoziția începe cu o reprezentare anatomică detaliată a corpului uman în prima sală a expoziției, iar de acolo se trece la lucrări bazate pe forme universale complet dezgolite, care sunt marca limbajului creativ al lui Brâncuși.
Voi menționa succint câteva dintre lucrările expuse care m-au marcat. Elaborarea detaliată și plină de viață a capodoperei Supliciu, una dintre primele, a fost lăudată de Rodin.
Motivul Sărutului a fost recreat de Brâncuși timp de decenii, în mai multe versiuni și dimensiuni. De asemenea, el a aplicat în repetate rânduri desenul pe scrisorile adresate unor cunoștințe de sex feminin, ca un fel de semnătură”, ne spune textul explicativ. Pentru mine, aceasta este o îmbrățișare simplă și onestă a împletiturii pure, lipsită de orice senzualitate, a egalității și incluziunii totale. Din același bloc, din aceeași substanță, dar ca indivizi și împreună. Chiar și turnată pe o bucată de hârtie, privirea îmi este atrasă și simt că ritmul este dictat de paralelele aliniate constant și de perpendicularele care se intersectează și care dau un nou impuls. Aș fi vrut să stau mai mult timp aici. Dar capodopera este doar într-un colț, într-un loc strâmt, trebuie să trec mai departe pentru a face loc la altceva. Aici am simțit pentru prima dată că, cumva, nu există suficient timp și spațiu pentru a absorbi și înțelege aceste capodopere.
Lucrările sale ovoidale din marmură, ipsos sau bronz merită, de asemenea, să acord timp. La prima vedere, ar putea părea că au fost șlefuite de apa curgătoare. Asta este ceea ce mă fascinează atât de mult, faptul că ceea ce natura a făcut timp de milioane de ani poate fi șlefuit în ceva rotund, întreg și izbitor de expresiv de către un artist în doar câteva decenii.
Expoziția include o partitură care arată interesul lui Brâncuși pentru muzică, împrumutată de la Centrul Pompidou din Paris.
Peștele este o operă de artă dintr-o altă lungă perioadă a carierei sale de creație. Inițial în mișcare, artistul a așezat-o pe un piedestal dublu pe o suprafață acoperită de oglindă, ceea ce sporește și mai mult spectacolul fugar și pâlpâitor al corpului lustruit. Și aici, în loc de o reprezentare realistă, Brâncuși a rigidizat figura de bază până la o formă complet simplificată, stilizată. Brâncuși însuși a spus: „dacă aș modela solzi, înotătoare și ochi, aș distruge însăși esența: mișcarea și experiența de a vedea peștele alunecând, care este o singură străfulgerare”. El însuși a realizat un film cu acest original piedestal dublu în mișcare, care poate fi văzut și în expoziție. Sculptura în sine, însă, a fost expusă într-o poziție statică la Timișoara.
Același principiu de a surprinde experiența se aplică uneia dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale, Pasărea. Și aceasta a trecut prin mai multe faze de creație înainte de a ajunge la arcul de acum celebru în întreaga lume, tăiat până la os, care se sprijină pe un singur punct de sprijin mic și se înalță cu putere, dar fără efort. Această capodoperă a rupt canonul artistic al timpului său, nu doar la figurat, ci și în realitate, și a deschis calea spre faima internațională a creatorului său. Brâncuși a trimis-o de la Paris la New York pentru o expoziție. Dar când au încercat să-i impună o taxă, susținând că nu este o operă de artă, Edward Steichen, proprietarul lucrării, și artistul au intentat un proces pentru a apăra Pasărea. În procesul „Brâncuși versus SUA”, potrivit ziarelor contemporane, unul dintre martorii apărării, sculptorul american Jacob Epstein, l-a întrebat pe judecător: „Domnule, dacă ați vedea-o plutind în pădure, ați împușca-o?” și a adăugat: „arta este tot ceea ce este frumos și plăcut fără interes”. După doi ani de litigii, abordarea modernă a artei a avut în cele din urmă câștig de cauză, iar reverberațiile cazului de la Tribunalul Vamal au stabilit reputația lui Brâncuși peste hotare ca artist și reputația sa internațională. În opinia mea, Pasărea erupe în spațiu așa cum Brâncuși însuși a izbucnit în canonul artistic al vremii. În același timp, cazul evidențiază întrebările fundamentale ale artei și rațiunea sa de a fi, arătând în același timp relativitatea și existența sa eternă.
O versiune a Coloanei infinite este amplasată în ultima treime a expoziției. Aceasta este poate cea mai cunoscută lucrare a lui Brâncuși. Ea face parte dintr-o trilogie, alături de Masa tăcerii și Poarta sărutului. Toate cele trei lucrări de mari dimensiuni au fost create pentru Târgu Jiu în 1938, în memoria eroilor din Primul Război Mondial. Expoziția include, de asemenea, imagini filmate de Brâncuși la fața locului cu pregătirea soclului și lucrările de instalare. După propria mărturisire a artistului, pietrele de mormânt din cimitir au ecou și în Coloana Infinitului.
În orice caz, îi mulțumesc Maestrului pentru această experiență. Fie că este vorba de împletirea formelor sferice sau de lucrările impunătoare, pentru mine Brâncuși reprezintă infinitul, ceea ce este etern. Ajută, ghidează privirea celui care îl primește, îl conduce în sus, fie că este vorba de un trup, de o formă geometrică sau de o coloană vertebrală. Fiecare vede ce vrea. Un ghid. Că doar privind cu mintea deschisă merită.
Nagy Emőke
Ce trebuie să știți:
Cea mai mare expoziție Brâncuși din toate timpurile este prezentată la Muzeul de Artă din Timișoara. Cea mai mare expoziție din istorie a sculptorului român Brâncuși, membru al Școlii de la Paris, este și cea mai importantă din istoria muzeului. Colecția provine din cele mai mari colecții publice și private din lume. De la deschiderea sa, la sfârșitul lunii septembrie, a fost vizitat de aproximativ 1500 de vizitatori pe zi. Colecția a fost asigurată pentru mai mult de o jumătate de miliard de euro.
Este deschisă vizitatorilor până la 28 ianuarie 2024.
La ce să fii atent:
Deoarece toate biletele online sunt de mult epuizate, va trebui să cumpărați bilete la fața locului. Oamenii stau la coadă de la 07:00 dimineața pentru a obține unul dintre cele 360 de bilete emise pentru ziua respectivă la deschiderea de la ora 10:00.
Dacă reușiți să obțineți un bilet, merită să întrebați când să vă alegeți ora pentru a avea acces când e mai mică aglomerația (există programare și pe ore!). Ca părere personală, cred că amenajarea expoziției lasă de dorit… De multe ori am simțit că nu am avut timpul și spațiul necesar pentru a înțelege și a mă bucura de compania operelor din cauza spațiului îngust și a faptului că următorul vizitator îmi sufla în ceafă. I-am auzit și pe alții plângându-se de același lucru, deoarece amenajarea și utilizarea spațiului în sine au îndepărtat experiența. Ceea ce, de altfel, este un factor important pentru o experiență personală, am putea spune intimă și intelectuală.
Alte info: https://brancusi-2023.info
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.