Muzeul de Etnografie şi Artă Populară din Târgu Mureş găzduieşte, începând de marţi, timp de o săptămână, Expoziţia „Mineralia”, în care se regăsesc de la diamante în stare brută, la cristalele de cuarţ transparent, cristale de ametist mov sau citrin galben, rodocrozit sau calcedonie, geode, tăvi din malachit verde sau din calcar, la eşantioane minerale de colecţie. „Avem pietre decorative, pietre preţioase în monturi de argint, de aur, piatră sculptată, faţetată, şlefuită. Cele mai multe sunt bijuteriile, coliere, cercei, brăţări, dar avem şi diamante brute care sunt montate în argint, avem moldavit, agate, varietăţi colorate de cuarţ, azurit, lapis, coral etc. Cele mai căutate pietre sunt cele după zodiace, pietre cu anumite caracteristici, indicate de litoterapeuţi”, a declarat marţi Angela Săplăcan, muzeograf în cadrul Muzeului Judeţean Mureş.
Expozanţi de la Târgu Mureş provin din Baia Mare, Cluj şi Arad şi expun pietre semipreţioase achiziţionate din toată lumea. „În principal, pietrele provin din străinătate, deoarece în România nu se prea găsesc pietre care să se preteze prea bine şlefuirii. Avem lapislazuli din Afganistan, turmaline din Brazilia, opale din Australia, aşadar din toată lumea. Pentru pietrele româneşti, putem aminti un lizard de Tismana sau poate cea mai tipică piatră de podoabă românească – rodocrozitul”, a declarat geologul Andrei Gorduza, coordonatorul expoziţiei. Potrivit acestuia, pietrele expuse se pot prelucra în funcţie de densitatea fiecăreia, cele mai uşor de prelucrat fiind malachitul, în timp ce la polul opus se situează cuarţul, jaspul, ametistul şi citrinul. Expozanţii de la „Mineralia” au demolat practic mitul potrivit căruia fiecare zodie ar avea propria piatră, arătând că fiecare trebuie să poate piatra care îi place, nu ceea ce îi indică zodia.
AGERPRES