La începutul lunii februarie 2013, Agenția de Protecție a Mediului Mureș anunţa faptul că s-a depus o solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Construire fabrică de clei…” la Reghin, titular fiind S.C. KASTAMONU ROMANIA S.A. Drept consecință, mii de oameni au protestat on-line sau pe stradă cu privire la intenția celor de la S.C. KASTAMONU ROMANIA S.A. de a construi cea mai mare fabrică de clei pe bază de formaldehidă din România la Reghin, pe strada Ierbuș, nr. 37. Cu toate acestea, procedurile de punere în funcțiune a fabricii continuă. Reghinenii sunt speriați că fabrica va deveni ,,o adevărată bombă ecologică care va cuprinde, în scurt timp, Pădurea Mociar, Valea Gurghiului, Lăpușna…”. Peste toate acestea, se suprapune vestea că Fabrica de PAL de pe platforma Kastamonu funcționează de aproximativ un an fără autorizație de mediu. Cum e posibil așa ceva? Numeroase persoane, inclusiv senatorul Marius Pașcan, acuză autoritățile române de corupție, de faptul că au fost cumpărate pentru a servi interesele firmei turcești…
Important este ca legile să fie respectate, iar mediul protejat. Este adevărat, Reghinul are nevoie de investiții, are nevoie de industrie, dar investițiile trebuie realizate cu respect față de mediu și față de cetățeni. Nu este normal ca firmele străine să investească în România gândindu-se doar la profitul propriu, iar apoi lăsând în urma lor localități poluate, resurse epuizate, oameni nemulțumiți…
Săptămânalul Punctul vă prezintă, în continuare, părerea ambelor părți: atât a societății Kastamonu, cât și a reghinenilor în legătură cu un subiect care stârneşte spiritele şi provoacă spaimă.
Kastamonu răspunde
Începem prin a reda opinia firmei, dat fiind faptul că despre posibilele efecte negative ale poluării s-a mai scris în presa mureșeană. Astfel, ne-am interesat care ar fi beneficiile realizării proiectului „Construire fabrică de clei…” pentru Reghin și pentru județul Mureș. Răspunsul l-am obținut de la ing. Nicolae Bădin, director în cadrul companiei Kastamonu, care ne-a vorbit despre avantajele economice și sociale ale realizării proiectului: „Construirea Fabricii de clei pe platforma Kastamonu Romania reprezintă o investiţie majoră din punct de vedere economic atât pentru municipiul Reghin, cât şi pentru judeţul Mureș. Rolul acestei fabrici fiind acela de a crea baza de materii prime (clei) pentru fabricaţia de PAL, PAL melaminat şi feţe uşi din HDF existente la această oră pe platformă, dar ne permite şi să ne continuăm investiţiile într-o viitoare linie de fabricaţie a plăcilor de MDF.
Această investiţie în fabrica de clei va crea 22 de noi locuri de muncă pentru personal direct productiv şi 16 noi locuri de muncă pentru personal auxiliar de întreținere. Din cele 22 de noi locuri de muncă patru vor fi pentru personal cu studii superioare.
O altă perspectivă a acestei investiţii este aceea de a crea un departament de cercetare-dezvoltare care să ne permită crearea de noi adezivi pentru producerea de plăci de PAL, HDF şi MDF cu un nivel de emisii foarte scăzut”.
Cât va polua?
De asemenea, ing. Nicolae Bădin ne-a transmis informații referitoare și la nivelul de poluare produs de fabrica de PAL, spunând că aceasta este proiectată pentru a îndeplini toate standardele de securitate ecologică: „Instalaţia de producere a formaldehidei este proiectată de compania Alder din Italia şi respectă toate normele europene de sănătate şi securitate a muncii, precum şi cele de protecţia mediului. Instalaţia este proiectată la cel mai înalt nivel de securitate. Nivelul total de emisii de COV va fi de 20 mg/mc, iar din această valoare sub 25% va fi formaldehidă. Nivelul maxim de emisii admis de reglementările naţionale (HG 699/2003 cu modificările şi completările aduse de HG 1902/2004, HG 735/2006, HG 1336/2006 şi HG 371/2010) şi europene impun un nivel de emisii de COV de 50 mg/mc. Emisiile fugitive estimate de proiectantul instalaţiei este de sub 7 mg/mc, iar reglementările în vigoare admit un nivel de emisii fugitive de COV de 25 mg/mc”.
Problema autorizației
Le-am transmis celor de la Kastamonu S.A că Agenția pentru Protecția Mediului Mureș ne-a informat că Fabrica de PAL, amplasată în loc. Reghin, str. Ierbuș, nr. 37, jud. Mureş, S.C. KASTAMONU ROMANIA S.A., nu deţine autorizaţie integrată de mediu, solicitarea şi documentaţia de susţinere privind emiterea AIM fiind depusă la APM Mureş, cu nr. 1780/11.03.2013, activitatea fiind în curs de reglementare. Astfel, la întrebările: „Cum a funcționat fabrica până acum fără Autorizație de mediu? Se încadrează acest lucru în normele legale?”, ing. Bădin ne-a transmis următoarele lămuriri, precizând că fabrica a funcționat doar într-o perioadă de probe:
„În data de 11. 03. 2013 societatea noastră a depus solicitare pentru obținerea AIM. Procedura de obținere a AIM prevede mai multe etape şi o perioadă destul de lungă pentru obținere. Astfel, de la depunerea solicitării, APM, conform procedurilor, ne-a solicitat mai multe studii privind protecția mediului, studii de sănătate, de biodiversitate etc. pe care societatea noastră le-a întocmit prin societăţi autorizate şi le-a depus în cadrul procedurii.
După depunerea acestor solicitări şi completări, am avut diferite termene, de la 2-3 zile până la 30 de zile, perioadă în care se studia documentaţia de către autorităţi sau de public. În tot acest timp, societatea noastră s-a aflat într-o perioadă de probe, teste şi încercări pentru a ajunge la parametrii doriți din punctul de vedere al producției şi al calității produsului.
Deoarece este o investiție foarte mare şi foarte complexă, această perioadă de probe s-a întins pe parcursul mai multor luni.
În momentul de faţă, în cadrul procedurii de obținere a AIM, am trecut de faza dezbaterii publice şi mai avem o ședință a Comisiei de Avizare Tehnică din cadrul APM. În urma acestora se va întocmi AIM, în care se va ţine cont şi de sugestiile venite din partea publicului sau autorităţilor şi în cel mai scurt timp, vom obține AIM”.
Răspunsuri rezonabile…
Referitor la îngrijorarea reghinenilor pentru o eventuală poluare de proporții produsă de Fabrica de Clei, reprezentanții Kastamonu ne-au informat că în țară și în Europa mai există astfel de fabrici și că fabrica din Reghin va fi mai prietenoasă cu mediul decât acestea, astfel încât reghineni nu ar trebui să aibă niciun motiv de temere referitor la o poluare ieșită din comun: „În prezent, suntem la stadiul de colectare a documentelor necesare pentru investiția Fabrică de Clei în conformitate cu cerințele legale din România și din Uniunea Europeană.
Dacă privim în ansamblu, în UE există 65, iar în România trei fabrici de clei pe bază de formaldehidă pentru care s-au eliberat autorizații de către instituțiile avizate şi care îşi desfăşoară activitatea de ani de zile. În comparație cu fabricile care există în prezent, fabrica ce va fi construită de Kastamonu Romania va fi la un nivel mai avansat atât din punctul de vedere al tehnologiei, dar şi ca sensibilitate la sănătatea oamenilor şi la protecția mediului. Avem răspunsuri rezonabile pentru toate întrebările referitoare la fabrica de clei pe bază de formaldehidă, răspunsuri care pot înlătura orice temere a cetățenilor din Reghin”.
Detalii despre proiect
Detalii despre proiect și despre procedura de obținere a autorizației de mediu am obținut de la ing. Dănuț Ștefănescu, director executiv la Agenția pentru Protecția Mediului Mureș:
„S.C. KASTAMONU ROMANIA S.A., cu sediul în loc. Reghin, str. Ierbuş, nr. 37, jud. Mureş, a solicitat emiterea acordului de mediu pentru proiectul ,,Construire fabrică de clei – depozit uree, rezervoare de metanol, fabrică de clei, depozit melamină, birouri, laborator, generator, fabrică de formaldehidă (compus din instalaţie de fabricare formaldehidă+platforme), turnuri răcire patru buc., instalaţii de purificare a apei (compus din instalaţii de tratare a apei tehnologice + instalaţii de tratare a apei uzate), unitate de răcire (Chiller), platformă rezervoare, drumuri + platforme de circulaţie” propus a fi amplasat în loc. Reghin, str. , nr. 37, jud. Mureş. Solicitarea a fost înregistrată la APM Mureş cu nr. 550/24.01.2012.
Proiectul propune realizarea următoarelor instalaţii:
a) instalaţie de fabricare a formaldehidei (capacitate 100.000 t/an formaldehidă, sol. 37%), alcătuită din două reactoare de oxidare catalitică a metanolului, două coloane de absorbţie a formaldehidei şi unitate de epurare catalitică a gazelor reziduale;
b) instalaţie de fabricare a răşinilor (capacitate 136.000 t/an răşini) alcătuită din trei reactoare de preparare a răşinilor ureo-formaldehidice şi un reactor pentru preparare răşini melamino-formaldehidice.
În urma etapelor procedurale parcurse, respectiv etapa de evaluare iniţială şi etapa de definire a domeniului evaluării în procedura de evaluare a impactului asupra mediului şi de încadrare în procedura de evaluare adecvată, au fost solicitate completări la documentaţie, şi anume: Raport privind impactul asupra mediului, Studiu de evaluare adecvată, Raport de securitate, Plan de urgenţă internă, act de reglementare emis de A.N. „APELE ROMÂNE” – Administraţia Bazinală de Apă Mureş, aviz emis de Direcţia de Sănătate Publică Mureş”.
Adversarii
Anul acesta, zeci de persoane au protestat, de mai multe ori, împotriva construirii la Reghin a celei mai mari fabrici de clei, pe baza de formaldehidă, din România. Protestele fac parte dintr-o amplă campanie, ce se desfăşoară în această perioadă. Campania ,,Viitor pentru Reghin” constă într-o varietate de acțiuni implementate on-line şi off-line, activitatea de informare şi strângere de semnături, acțiuni în instanță şi de protest. Protestatarii (în frunte cu Organizaţia non-guvernamentală intitulată Iniţiativa Civică Reghin) acuză că, sub pretextul creării între 50 şi 100 de locuri de muncă, fabrica va afecta, pe termen lung, comunitatea, sănătatea cetățenilor şi mediul înconjurător prin poluarea aerului cu substanţe periculoase (formaldehida, metanol şi dimetil-eter), solului şi apei (metanol, soluție de formaldehidă), şi implicit prin declasarea din punct de vedere turistic a zonei şi limitarea oportunităților de dezvoltare. Ei consideră că chiar dacă fabrica va primi avizul de mediu, legislația de mediu va fi ulterior încălcată, așa cum se întâmplă și în cazul altor întreprinderi industriale din România.
În plus, Inițiativa Civică Reghin a făcut nenumărate adrese la Ministerul Mediului, la Garda Naţională de Mediu şi chiar la Comisarul european pe teme de mediu de la Bruxelles pentru a sesiza faptul că proaspăta retehnologizată fabrică de PAL de la Reghin funcţionează fără Autorizaţie. Atât Ministerul de resort, cât şi Garda Naţională de Mediu susţin că întreprinderea se află încă în faza probelor tehnologice, mai exact funcţionează doar la 65% din capacitate.
Funcționarea fără autorizație a fost confirmată și de ing. Dănuț Ștefănescu, directorul APM Mureș, însă acesta a precizat că societatea respectă prevederile de mediu: „Fabrica de PAL amplasată în loc. Reghin, str. Ierbuş, nr. 37, jud. Mureş, S.C. KASTAMONU ROMANIA S.A. nu deţine autorizaţie integrată de mediu, solicitarea şi documentaţia de susţinere privind emiterea AIM fiind depusă la APM Mureş, cu nr. 1780/11.03.2013, activitatea fiind în curs de reglementare. […] În data de 1 aprilie a avut loc verificarea amplasamentului în cadrul procedurii de emitere a autorizaţiei integrate de mediu şi verificarea îndeplinirii condiţiilor din acordurile de mediu în baza cărora a fost realizată Fabrica de PAL, s-a constatat faptul că investiţia s-a realizat cu respectarea condiţiilor impuse în acorduri”.
Mii de reghineni contra
O bună parte din protestatari (aproximativ 2.000 de persoane) au semnat deja petiția on-line, unde se precizează că Fabrica de Pal este o adevărată bombă ecologică; această petiție este una dintre căile prin care se încearcă stoparea activității fabricii. Comentariile postate le puteți citi pe www.petitieonline.ro/petitie/39290152/semnaturi.
Fără impact negativ?
La una dintre ultimele dezbateri publice din Reghin pe tema Fabricii de PAL situată pe platforma Kastamonu, care s-a desfăşurat în luna mai, s-a prezentat un studiu asupra impactului fabricii asupra mediului, precum şi asupra sănătăţii umane, studiu comandat de Kastamonu şi realizat de către SC Ocon Ecorisc SRL, din Turda.
Concluziile privind impactul asupra sănătăţii au fost prezentate de către prof. dr. Eugen Stelian Gurzău, din cadrul Centrului de Mediu şi Sănătate din Cluj-Napoca: „Concluziile arată că funcţionarea acestui obiectiv nu ridică probleme asupra impactului asupra stării de sănătate. În ciuda acestui fapt, noi am făcut nişte recomandări puţin mai severe. Considerăm că o dată cu intrarea în folosinţă a acestui obiectiv la capacitate maximă este necesară o evaluare extrem de complexă a emisiilor în relaţie cu emisiile. Am propus monitorizarea unor indicatori de sănătate extrem de specifici care pot să ne de-a informaţii în timp util înainte ca un efect să se poată dezvolta asupra stării de sănătate. Am considerat că trebuie să fim puţin mai drastici, să impunem unele măsuri mai drastice. Nu cred că recomandările noastre fac în general o bucurie investitorului, întrucât sunt costisitoare, dar considerăm că ele sunt necesare. Tot aşa cum considerăm că implicarea comunităţii prin reprezentarea ei în stabilirea şi controlul acestor măsuri este absolut necesară”.
Pașcan, alături de contestatari
Totuși, senatorul de Mureș Marius Pașcan consideră că reprezentanții Kastamonu, precum și autoritățile ascund adevărul și că situația este mai gravă decât o prezintă aceștia. Astfel, Pașcan a făcut o interpelare adresată primului-ministru Victor Ponta, doamnei ministru Rovana Plumb și domnului ministru Daniel Chițoiu privind situația investiției vizând fabrica de clei/formaldehida din Reghin, pe care o consideră periculoasă și suspectă, cerându-le acestora să demareze investigații în acest sens. Redăm în continuare, câteva dintre aspectele cele mai importante ale acestei interpelări (textul integral poate fi accesat pe pagina www.mariuspascan.ro): „[…] Dacă mai punem la socoteală că materia primă (metanolul) va fi importat din China, se pune întrebarea de ce Grupul Hayat din Istanbul nu a construit un asemenea obiectiv industrial în Turcia, şi nu în România? Răspunsul să fie, oare, preţul mic de ,,vânzare” a funcţionarilor din administraţie şi mediu de la noi? Probabil că da! Se vorbeşte tot mai apăsat despre şpăgi mari date administraţiei, Primăriei Reghin, Consiliului Judeţean Mureş, şefilor instituţiilor care gestionează securitatea mediului şi chiar unor miniştri liberali! […] Din păcate, s-a dovedit până acum că instituţiile statului tolerează, în mod repetat, ilegalităţile săvârşite de conducerea S.C. Kastamonu Romania S.A. în domeniul protecţiei mediului, în condiţiile în care, pentru o societate comercială de mărime mică sancţiunile sunt prompte.
Cum vă explicaţi, de pildă, că linia de producţie a P.A.L. – ului, inaugurată de S.C. Kastamonu România S.A. cu mare pompă în luna iulie 2012, când reprezentanţii turci s-au lăudat că au investit în construirea ei 150 de milioane de euro, funcţionează efectiv din august 2012 şi nici până în prezent autorităţile de mediu nu au emis Autorizaţie integrată de mediu? Comparativ, unei spălătorii auto din Reghin i-a fost oprită imediat activitatea pe motiv că nu deţinea un astfel de document, şi exemplele pot continua. […] Opinez că Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice este dezinformat, cu bună-ştiinţă, de către angajaţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş şi Comisariatul Gărzii de Mediu Mureş, altfel nu îmi explic cum, din august 2012, nu s-a efectuat niciun control de la nivel central la S.C. Kastamonu România S.A., dată fiind importanţa investiţiei realizate la Reghin şi semnalele din partea populaţiei”.
Vasile Dancea