Lajos Gabor (51 de ani) este unul dintre puţinii ţigani căldărari care au mai rămas în viaţă în România, iar talentul său este apreciat în Norvegia sau în Elveţia, unde a fost contractat să realizeze lucrări edilitare extrem de complicate. Pe de altă parte, în ţara natală a avut parte doar de dezamăgiri
Arhitecţi şi ingineri specialişti în prelucrarea metalelor nu au fost în stare să redea întocmai, folosind tehnica de înaltă performanţă, modelul felinarelor medievale din parcurile elveţiene. Singur, Lali Gabor, aşa cum este alintat de prieteni, a reuşit să îndoaie cuprul cum nici măcar imprimanta 3D nu a putut să o facă. Doar cu foc, ciocan şi nicovală, Lali a demonstrat cât de valoros poate fi meşteşugul ţiganilor gabori apreciat în Vestul Europei, hulit în România.
De fel din comuna Crăciunești, judeţul Mureş, inima ţiganilor gabori, Lali locuieşte acum la Cluj, unde deţine un mic atelier. Întâmplarea a făcut ca anul trecut, în prag de Craciun, să-l cunoască pe un anume domn Florea care exporta în ţări europene mobilier stradal din fier forjat. Omul se poticnise la un proiect important. Avea comandă să trimită în Elveţia câteva zeci de felinare din cupru, însă forma lor specială, ca un trunchi de priamidă, cu un capac octogonal nu putea fi realizată nici măcar de specialiştii care lucrau cu tehnica 3D. Trunchiul felinarului putea fi redat, însă nu şi capacul, prea complicat pentru artiştii moderni.
„Era o discuţie acolo, că totul este foarte complicat, că nimic nu este la 90 de grade, că totul era trapezoidal, că îi bai mare. Eu mi-am văzut de treaba mea. Domnul Florea a mers la cineva care avea imprimantă 3D, dar vine înapoi supărat fără să rezolve. Şi m-apucă dracii. Aveam câteva rebuturi de tablă, măsor să văd cât e latura, cât e înălţimea de la bază la acoperiş, care ar fi înclinaţia şi, cam într-o jumătate de oră, o bucată desfăşurată am tăiat-o, am segmentat-o, bineînţeles că m-a ajutat şi geometria de la şcoală, pentru că am fost unul dintre cei mai buni, şi dau gata felinarul. Se făcuse deja acolo în atelier o bisericuţă şi, când au văzut că eu din ochi, fără niciun şablon, raportor, am mers pe vizual, pe logică şi pe tehnica mea populară, meşteşugărească, am reuşit, unuia i-a picat paharul din mână. Mi-a zis: «Mai dă-o-n p***a mă-sii de trabă, eu am terminat facultate, am fost printre primii, dar îmi dă acum ţiganul lecţii», dar nu a zis-o la modul să mă jignească. A făcut-o Lali ţiganu’.
Ţiganul Lali Gabor, din neam de gabori tinichigii din moş strămoşi, vine şi dă lecţii la oameni cu şcoală şi facultăţi“, povesteşte Lali Gabor. Aşa se face că, în ajun de Crăciun, meşterul împreună cu cei doi fii ai săi şi cu unul dintre nepoţi s-a pus pe treabă. Şi-a transformat casa în atelier şi în câteva zile a dat gata 18 felinare care au luat apoi drumul către Elveţia.
Citeste mai mult: adev.ro/qbo6po