În weekendul 27-28 aprilie vă invităm la prima ediție a Festivalului Bujorului la Castel – un eveniment inspirat de cele două obiective de Patrimoniu ale comunei Zau de Câmpie: Rezervația de Bujori de Stepă si Castelul Ugron cunoscut si sub denumirea de „Castelul Calendar”.
Vizitatorii rezervației de bujori, si nu numai, vor fi invitați să poposească în curtea castelului pentru o experiență locală inedită. Îi vom aștepta cu degustări delicioase ale produselor locale, cu ateliere ale meșterilor artizani, ateliere pentru copii, cu o piesă de teatru, proiecție de film, expoziție fotografică, tururi ghidate ale castelului Ugron, exponate de costume populare si cu o cină aristocratică la castel.
Pe teritoriul comunei, in cele două zile de festival, vor fi amenajate și cateva puncte gastronomice cu mâncăruri specifice zonei.
Toate detaliile despre eveniment le puteti gasi aici: https://florilacastel.ro/festivalul-bujorului-la-castel/
Evenimentul este organizat in parteneriat de către Visit Mures, Primaria Zau de Câmpie si Asociația Manifest pentru Patrimoniu.