După doi ani de pauză, Cetatea Sighișoara găzduiește din nou cel mai important festival intercultural din România
Opunându-se obstacolelor din trecut și prezent, Asociația Centrul Educațional Interetnic pentru Tineret (ibz), în calitate de organizator, anunță că Festivalul Intercultural ProEtnica are loc în perioada 25 – 28 august 2022.
La festival participă 600 de aparținători ai celor 20 de minorități naţionale ale României, organizaţii care facilitează dialogul intercultural, mass-media și 10.000 de spectatori.
“Considerăm ca acest festival contribuie în mod concret la consolidarea păcii într-o societate pluralistă și democratică. Festivalul este un semnal că popoarele și etniile nu mai acceptă sisteme dictatoriale care promovează teza că un popor este superior altora, care promovează războaie și genocide drept instrumente legitime pentru îndeplinirea unor vise de hegemonie etnică”, declară Volker Reiter, inițiatorul festivalului.
Misiunea festivalului ProEtnica este una simplă: Pace! Pace prin promovarea dialogului, pace prin oferirea drepturilor de exprimare minorităților naționale din România și Europa timp de patru zile.
Programul artistic cuprinde momente de dans și muzică tradiționale, susținute de ansambluri ale Minorităţilor Naţionale, care pot fi urmărite pe scena în Piața Cetății. Totodată, în “salonul literar” scriitori ai minorităţilor naţionale îşi prezintă operele.
Festivalul mai cuprinde secţiunile:
Agora dialogului intercultural (prelegeri, mese rotunde, simpozioane), teatru, expoziții comune de artă cu lucrări ale artiștilor contemporani din rândul minorităților naționale.
Programul reunește atât meșteșugari, cât și standuri de prezentare ale minorităților naționale.
De remarcat este prezența minorității naționale a sorabilor din Germania, care dezvoltă latura internațională a festivalului.
ProEtnica face parte dintr-o serie de evenimente dedicate aniversării a „30 de ani de prietenie și parteneriat româno-german în Europa”. În data de 21 aprilie 1992, România și Germania au semnat la București „Tratatul între România și Republica Federală Germania privind cooperarea prietenească și parteneriatul în Europa”, care a pus bazele dezvoltării relațiilor dintre țările noastre după încheierea Războiului Rece și Reunificarea Germaniei.( https://rumaenien.diplo.de/ro-de/vertretungen/-/2506708
)
ProEtnica este promovată prin www.proetnica.ro
ProEtnica este un instrument unic pentru punerea în valoare a diversităţii etnoculturale a Patrimoniului cultural naţional, fapt confirmat în cele 17 ediţii. ProEtnica, un model de conviețuire pașnică care promovează diversitatea etnoculturală ca motor și comoară a dezvoltării și nu ca un pericol de combătut.